sunt gămălia de ac a unui ac de gămălie în care trăiește un elefat pufos făcut tot din vată de zahăr stropită cu sare din lacrimi culese din boabe de struguri din viță de vie agățată-n frunțile fetelor de peste deal dealul ascuns într-un bob de grâu parfumat mirosind tot a brânză de stână a căcăreze de oaie a sudoare de berbec bătrân și familia asta de oi care încape toată într-o vocală e de exemplu nimeni n-are nevoie de be toate vocalele lumii care se strâng într-o picătură de cerneală ce frumos să ne putem contempla viitorul cu certitudinea că moartea există e în pietre e în gămăliile de ac e în noi e în copii și părinți sunt un elefant pufos în care trăiește o colonie de antilope albastre nici nu le poți vedea când se adapă pare că lacul s-a revărsat mult în pădure găleți întregi de apă mărșăluiesc prin codri se împerechează se luptă mor și devin gălbui noile țărmuri ale gămăliilor mă înțeapă elefanții până-mi dă sângele la rever buzunarele-mi sunt pline de vulturi care seamănă toți până la unul cu Beethoven și le spun cât se poate de simplu

avem nevoie doar de e

nimeni nu știe cât de greu îmi e să strunesc turmele astea de rinoceri plictisiți cărora nici măcar Monty Python nu le mai ridică moralul