ce poate fi mai emoționant decât o gură de lapte cald m-am îngrămădit și eu în colțul acela în care s-a strâns lumea să admire trupurile goale splendide ale unor ore din trecut ce frumoase erau despletite nărăvașe cu pielea de aur și dinții de cleștar sânii le miroseau a pâine proaspătă și coapsele a salată de vinete

mi-am pierdut o bucată bună din eternitate în colțul acela aruncat între două vieți tremurând de emoție când intram în biserica timpului sărutând crucile unor întâmplări sângerii așezându-mă cuvios în strana cu șezut tocit cu siluetă mignonă cioplită cu grijă din oasele unui străbunic contemplând înfricoșat pereții pictați cu scene de pe pleoapele mele acoperiți cu un strat subțire din pielea mea zgâlțâindu-mă frigul și semiîntunericul propriei construcții

mi-am pierdut o grămadă de timp construind cu un ochi și contemplând cu celălalt formând cu palma și deformând cu pumnul îmi trăiesc cu un fel de emoție flirtul cu absența cu perioada asta de nimic cu gura de apă moartă care-mi cântă în gură bolborosind cuvinte pe care nici măcar ea nu le înțelege știu asta și totuși nu știu nimic despre mine dar prima biserică de lapte mi-e aproape gata trăiesc cu un fel de emoție gustul primei mele rugăciuni de smântână

o să am grijă să nu uit cupola deschisă să nu ne stricăm cu toții

foto ©Rareș Petrișor