și mai era tanti Angela lăptăreasa cu talia cât un stejar secular căreia îi plăcea să-mi păstreze un borcan de smântână când îmi aminteam treceam pe la ea chioșcul mic ca o cazemată aparată de ziduri de sticle de lapte goale aranjate frumos în lăzi de fier forjat ruginite

fier de toamnă îi spuneam

răzuia cu degetul capacul de staniol să nu văd cât de veche e smântâna și mai aveam bani pentru cel puțin două cornuri și mâncam asta o dimineață întreagă fără să știu că Cindy Crawford o să ajungă mare model sau că Steve Jobs o să moară treizeci de ani mai târziu îmi înmuiam cu grijă cornul în smântână

și apoi Mihaela fata aia brunetă de pe strada Spartacus cu țâțele neobișnuit de mari pentru anii ei îmi rezemam pegasul galben de un stâlp de ciment găurit ca un biscuit apoi mă uitam fascinat ore întregi cum își muta părul de pe o claviculă pe alta adormeam în miros de struguri copți visând că Mihaela o să mă înnăbușe dimineața cu o sărutare iar eu o să fiu în stare să merg cu bicicleta pe toată strada Spartacus pe o singură roată iar apoi o să inventez ceva cu care o să uimesc lumea și o s-o iubesc toată viața ș-o să mâncăm corn cu smântână veche adormind în miros de struguri

jucându-ne elastic mutându-ne grijile de pe o claviculă pe alta

Steve Jobs avea să moară treizeci de ani mai târziu fără să reușească să-mi șteargă cornul cu smântână din iphone

foto ©Rareș Petrișor