furia care ne face să ardem casele din care au plecat și scaunul ăsta pe care a stat de patru ori trebuie distrus să dăm foc cărților pe care le-a citit în fotografia asta parcă nu era atât de frumoasă și perna care miroase a transpirație și rafturile pe care avea hainele și uite

în fundul dulapului

niște praf cum o fi putut sta în praful ăsta periuța de dinți cuminte în gunoi ca un crocodil cu breton o oglindă de farduri crăpată trei bețișoare de urechi o sticluță cu o urmă de parfum normal că nu l-a mai luat de ce să-l mai care îl miroși din reflex ca și cum ai mirosi un parfum nou pe un raft de magazin da, e mirosul ei, spui ca la recunoașterea unui criminal, da, ea e cea care m-a rănit, m-a lovit, m-a îngenuncheat, acum stau și curăț casa, uitați câtă treabă am, nu-mi mai văd capul, nu-mi mai văd sufletul, săracul de mine

lumea, în cor: vai, vai, vai!

și furculițele care i-au strecurat mâncare printre buzele care te sărutau luați de ardeți și maieul ăsta pe care l-a uitat și șoseta de după canapea și chiloții bej

nu, p-ăștia nu-i distrugeți, că nu cred că-s ai ei

schimbați broasca schimbați casa schimbați bărbatul din mine dați-mi altă viață alte picioare să pot fugi de ea de altele de mine de lume

lumea, în cor: vai, vai, vai!

furia care ne face să credem că suntem stăpâni pe situație niște idioți, credeți-mă

lumea, în cor: schimbă-ți broasca, schimbă-ți casa!

în fundul dulapului e niște praf deșertul de pe raft în care înaintează cu greu șarpele-șosetă împăratul tristeților pe care nu ni le poate înțelege nimeni dictatorul rănilor adânci din sufletul nostru superficial regele a cărui piele îmbrăca uneori altă piele în nopțile răcoroase când vântul bătea de la unul la altul ca și cum nu există altă lume, în cor

(zgomotul motorului devenea suspect de puternic)