și dacă locurile noastre de veci ar fi în oasele altuia să săpăm acolo gropi să ne ascundem în sicrie fragile albe dintr-o spumă tare care ne-a crescut încet în suflet învățându-ne cum să murim unul în celălalt sau poate mai bine ne îngropăm sub bordura asta să ne uităm diminețile bându-ne veșnicia din ibrice turcești la gleznele subțiri ale femeilor care caută soarele /niciodată nordul/

îngropați într-o chilă de corabie să răcnim în furtuni cât ne ține gura futu-te-n gură, moarte să ne arcuim și să ne crească vremea curbă pe lângă scândurile sărate să stăm acolo uzi așteptând să eșuăm pe nu știu ce insulă unde-o să găsim niște oase în care au fost îngropați câțiva prieteni sau să ne prăbușim viețile în ochii altcuiva să stăm nopțile treji morți de curiozitate /evident/ să mâncam floricele privind nenumărate filme de groază în care joacă familia prietenii și o cunoștință de la administrația financiară a celui pe care l-am iubit

îngropați discret în fundul unei oale îmbălsămați în supă de găină presărați cu durerea unor frunze de pătrunjel să dormim etern cu o bulă de grăsime pe ochi cumpărându-ne vămile cu o mazăre à la carte sfidând purgatoriile cu o mămăligă tăiată cu ața și apoi de ce n-am muri în lanțul unei biciclete învârtind lumea cu atâta putere încât viața n-ar mai fi decât vârtejul murdar al unei chiuvete proaspăt dezvirginată

și m-aș mai îngropa într-o cheie pierdută să mă găsească poarte și prețuiască tot felul de indivizi aș călători prin toată lumea de la piept la piept un mare secret al unui mare nimic mi-ar arunca crucea la gunoi și mi-ar pune la căpătâi un breloc bmw aș intra în uși violând gaură după gaură aș râde cu lacrimi la o prelegere despre viața de apoi dar destul despre mine

și dacă locurile noastre de veci ar fi în aparatele radio ne-am vedea nestigheriți de moarte printre tranzistori știri despre vreme și abuzuri barometre politice alegeri muzică veche prezentatori ridicoli silicon aluminiu și plastic ne-am înscrie la concursuri am câștiga tricouri de mărimea sfinților și la ora exactă ne-am da de ceasul vieții

îngropați în camerele foto să omorâm clișeu după clișeu umbre busturi buze apusuri păduri coapse străzi frici și uimiri și totul va deveni foarte foarte tăcut și deși morți ni se va face frică și întuneric și nu vom avea ce face și ne vom apăra declanșând la întâmplare blitzul un sicriu din lumină care explodează brusc în pupila celuilalt

foto ©Rareș Petrișor