am trăit o perioadă cu impresia că paradisul este trompa unui elefant albastru care pipăie corpuri și forme străine desenează contururi bizare prin aer ca și cum și-ar fi pierdut brusc toți mușchii atâta putere și atâta indiferență în fața unor desene imaginare

asta până când elefantul a lăsat în urma lui două fotografii cu părinții lui care purtau fildeșul cu breton așa era moda și în trompele lor puteai intui că se ascundeau paradisurile altor naivi ca mine care cred că un elefant albastru e suficient să dovedească existența izbăvirii degetelor anchilozate ale singurătății sau durerii sau iluziei în trompele lor puteai intui existența unor noi începuturi care încercau să-și ițească făpturile transparente și fragile prin crăpăturile aspre dar elastice ale trompei o, câtă flexibilitate!

elefantul albastru luă act de prezența mea făcu o mișcare bizară cu buza trompei ca și cum ar încerca să râdă sau să-mi comunice o simplă dilatație sau poate un alt fenomen cosmic îmi arătă fildeșul tatuat după ultimul trend apoi mă scuipă cu un strănut și în cel mai frumos dialect islandez îmi ceru o țigară

ne-am lăsat de fumat i-au răspuns degetele mele anchilozate de la atâtea iluzii ceea ce până la urmă ni se pare foarte corect au spus doi dintre cei trei jurați