Periodic, odată la câțiva ani, în România se declanșează lupta de clasă. “Luptă” este, desigur, mult spus. E doar un act de circ, e o demonstrație de forță în fața nimănui, e un monolog în neant, un discurs al domnitorilor către plebe.

De fiecare dată aud același discurs: că “proștii” votează cu cine nu trebuie și că din cauza lor nu ieșim din mizerie. Sau că e “într-o direcție greșită”. Sau că “s-a murit degeaba la Revoluție”. Sau că “nu scăpăm de comuniști”. Fals.

Nu ei sunt vinovați, ci noi.

Noi, pentru că le dăm informațiile și presa așa cum li le dăm.

Noi, pentru că le dăm instituții care îi umilesc, degradează, fură și păcălesc.

Noi, pentru că îi lăsăm să creadă, zi de zi, că legile sunt pentru fraieri.

Noi, pentru că lăsăm nedreptățile și hoția nepedepsite.

Noi, pentru am ridicat paradisul unei clase de “aleși” pe criterii găunoase care au așezat România pe harta rușinoasă a infractorilor organizați în instituții (de stat și private).

Noi, pentru că îi arătăm cu degetul la fiecare ciclu electoral care îi scoate în față. În rest, oamenii ăștia nu există pentru noi.

Noi, pentru că îi privăm de educație, servicii și viitor. Și de confortul unei mângâieri, uneori.

Noi, pentru că îi judecăm pentru ceea ce au.

Noi, pentru că le refuzăm puterea exemplului.

Noi, pentru că ne îndoim de logica și rațiunea lor.

Noi, pentru că ne îndreptăm mânia și asprimea asupra cui nu trebuie.

Noi, pentru că refuzăm să învățăm ce înseamnă să clădești o națiune, apoi o țară.

Noi, pentru că, aparent, nu am ajuns la limită.

Noi, pentru că tot ce construim e doar o adiere în calea unei mori de vânt.

Suntem constructorii unei capcane letale pentru generațiile care vin, generații care vor pierde pariul cu viitorul înainte de a se naște. Asta dacă nu îi vom ajuta, printr-un miracol, pe oamenii din jur să crească odată cu noi. Hăul nu se cască în jurul nostru: hăul suntem noi.

foto ©Rareș Petrișor