dispărusem fără niciun fel de urmă singurele semne pe care le lăsasem erau niște cicatrice scheletele roz ale unor pești bizari unul mai scurt decât celălalt zilele mele au supt cândva din zeama cărnoasă a unor răni nici nu mai știam în ce trupuri îmi înfipsesem dinții afară niște vremuri răzlețe își numărau genurile și timpurile dar mă grăbeam și nu mai aveam timp pentru gramatică și reguli voiam doar să fiu sigur că am am uscat toate trupurile în care zilele mele și-au înfipt dinții desenând schelete bizare decolorate cu oase asimetric dispuse de-a stânga și de-a dreapta spinării semn că trupurile se grăbeau și ele și nu am lăsat chirurgii să-și dea doctoratul în arte plastice alergam cu limba scoasă după fulgi de zăpadă ce prostie zăpada se așternea încet acoperindu-ne cicatricele desenate stângaci cu un strat alb de cretă sau făină sau poate chiar cenușă pe scheletele acelea începeau să crească alte trupuri la fel de grăbite înotând odată cu trupurile-mamă străpungând cu dinții lor de cenușă sau de cretă alte trupuri tot mai grăbite ne acceleram unii pe alții până nu mai exista accelerare moment în care toată lumea și-a dat seama că dispărusem