întrebările sunt uneori ca gloanţele: stai aşa ca prostul şi le opreşti direct cu fruntea. te sfredelesc, sângerezi, secătuieşti.

şi trebuie să înveţi ceva din întrebările astea.

să înveţi, de exemplu, că sufletele nu sunt nişte animale de circ. să înveţi să le salvezi, oricât de greu îţi este, de orice formă de circ. să te fereşti tu însuţi de el.

să înveţi să pleci mereu capul cu decenţă şi modestie. să aplauzi nebuneşte din palme la spectacole, singura formă de şpagă pe care ar trebui s-o cunoaştem.

să-nveţi că ataşamentul de o casă, un pat şi un obicei te îngroapă de viu şi uiţi să trăieşti.

să-nveţi că nu tot ce se iubeşte se mănâncă.

să-nveţi că ieri nu ai ars cât de tare trebuia, cât puteai. poate recuperezi azi.

să-nveţi că tupeul şi curajul n-au nimic în comun.

să reînveţi să zâmbeşti oamenilor pe stradă, în magazine, în pat, în cimitire, la tribunal, oriunde.

să-nveţi să taci. mult.

să-nveţi să cauţi dincolo de bustul imens şi chiloţii imperfecţi.

să-nveţi să spui ce crezi, ca să-ţi poţi fi mentor când eşti singur.

să-nveţi, da, e greu, s-aştepţi.