(unor prieteni foarte buni)

da, noi suntem, noi, the unusual suspects, cei care defăimăm viitorul, cei care posterizăm trecutul în pixeli şi cerneluri, noi suntem cei care scriem despre alţii care au trăit în noi, despre ţigări rulate pe coapse, despre fabrici de tutun în care se pierd amintirile ca fecioriile în atelierul din spate, noi suntem cei cărora ne cresc palmieri la subsuori şi ne fac să transpirăm peste măsură, peste ce măsură?, am fi întrebat toţi în cor, peste măsură de frumoşi, semi-superbi, spunea unul dintre noi, gândindu-ne, şi noi îl gândeam la fel, dar nu i-o puteam spune, noi suntem lupul şi oaia, suntem muntele şi valea, suntem cuba şi duba, suntem fazele unei cauze, suntem distanţele pe care nu le mai putem controla, suntem plajele care ne ies ca nişte bube pe frunte, suntem soarele care ne apune după lobul urechii, suntem aeroporturi şi trenuri, suntem scrisori şi poeme, suntem un “te iubesc” spus dimineaţa, suntem vacile din reclamele elveţiene şi griul din filmele româneşti, suntem alfa şi bodega, suntem x şi Nero, suntem zeci de telefoane pe care nu le dăm niciodată pentru că nu am avea ce să ne mai spunem, suntem un caiac spart, suntem Golful Porcilor înarmaţi nuclear, suntem nişte sticle goale aruncate prin oceane, suntem oceanele din sticle, suntem marele începutul al acestui sfârşit glorios şi sunt tare fericit că-l vom petrece împreună