am lovit azi – ce neatenție – un om care plutea pe stradă venea contra curentului mie mi s-a părut un vreasc (mă scuzați, corpurile oamenilor plutitori nu-mi spun nimic special…) și l-am lovit în plin n-a scos niciun sunet a naufragiat liniștit pe o dună de ziare s-a ridicat și a mers mai departe ba chiar mi s-a părut că mi-a și zâmbit – amar dar tot zâmbet se cheamă că e – a naufragiat chiar acolo, uite

oamenii naufragiaza așa ca demenții unul în celălalt unul peste celălalt ne confundăm cu insule și ne aruncăm ca proștii unu-n altul ne luăm drept torpile și închidem ochii dar moartea nu vine nu vine nu vine cuvintele nu pot exploda oamenii naufragiază întruna își doresc asta să le umfle apa sărată pleoapele să trăiască acolo la limita rezistenței a chinului să aștepte un semn de undeva de la o torpilă de la o insulă de la un altul gata de naufragiu cât vezi cu ochii sunt numai spitale plutitoare dar ție-ți vând bilet de croazieră de lux te miri de ce pescarii te privesc zâmbind amar te miri de ce farurile porturile femeile viețile nopțile cearșafurile hârtiile cărțile farfuriile paturile bocancii tac tac tac tac toată lumea totul tace nemișcare te îmbie să te miști să pleci să naufragiezi să-i lovești pe alții sau să vă scufundați tăcuți și neștiuți pentru că da doamnelor și domnilor naufragiile au puțină glorie în ele trece lumea te arată cu degetul ce femeie frumoasă și ce tânără priviți-i pieptul cum despică apele ca domnul acela pletos de acum două mii de ani căruia mereu îi uit numele dar a jucat într-un film bun priviți-l și pe domnul acela i-a trebuit naufragiu la cinze… ce?!? cred că are peste șaizeci s-a ținut de șotii naufragiem ca demenții toată viața viață după viață deși nu ne place apa nu suntem nici măcar un cal de mare o algă avem vocație marină cât o sticlă de plastic

și în timp ce ne lovim unul de altul ne urcăm unul peste celălalt ies din trupurile noastre de balene ciudate și sterile farurile porturile femeile viețile nopțile cearșafurile hârtiile cărțile farfuriile paturile bărbații bocancii ies toate ies și intră în gurile flămânde ale celor de pe țărm care privesc amuzați toate astea tot jocul ăsta mortal care ne consumă care ne smulge carnea direct de pe oase în tăcere fără niciun geamăt fără țipete doar apa se înroșește un pic dar ar putea fi de la apus

pentru că legea naufragiilor spune trupul trebuie să-ți rămână gol pentru un naufragiu perfect un naufragiu reușit cum se spune în vorbirea curentă

și oamenii cad ca trăzniți îți vine să-i iei pe toți în brațe dar nu ești caracatiță nu ești nici măcar un rahat de algă să ai grijă de toți să-ți pleznească inima la fiecare lacrimă să plângi tu pentru toată lumea cum a făcut domnul acela din filmul cu apa vinul și ghimpii dar nu ești apă nici vin nici ghimpe nu ești nici măcar o algă nenorocită

ce frumos e apusul pe fundul apei

o să dea cafeaua-n foc

hai să ne rechinuim un pic