stimate domnule doctor îmi permiteți să fiu oarecum mai familiar cu dumneavoastră să vă încredințez un secret de care până și mie îmi este teamă uneori parcă nici nu mi-ar aparține parcă l-am citit în fugă într-o gazetă și acum am vagi dar terifiante amintiri despre lucrurile despre care am citit în treacăt poate că nici nu le-am citit poate nici nu eram acolo stimate domnule doctor îmi cer scuze că sunt puțin mai familiar cu dumneavoastră decât de obicei dar știți sunt extrem de îngrijorat (doctorul se încruntă) de ceea ce mi se întămplă și tare mi-e teamă că se va extinde uitați vedeți (își scoate cu grijă mănușa; doctorul nici nu o sesizase, motiv pentru care se încruntă și mai tare) degetul ăsta degetul ăsta cum a crescut așa? cum a crescut în halul ăsta? (pe chipul doctorului nu tresări niciun mușchi, dar pupilele i se dilataseră de nu i se mai vedea culoarea irisurilor. din mănușă apăru un deget de grosimea unui stejar de douăzeci, poate chiar treizeci de ani) cum vă explicați domnule doctor? nu mai pot să dorm să mănânc să primesc oaspeți să ies pe stradă să scriu să citesc o gazetă îmi întind ziarele pe jos și citesc din picioare cu niște ochelari speciali care seamănă cu un binoclu nici nu vă imaginați doctore cât de greu îmi e oamenii mă ocolesc risc să-mi pierd slujba nimeni nu mă înțelege cum să vorbești cu un om cum să suporți un om care are un deget de grosimea unui stejar (poate chiar de patruzeci de ani, gândi doctorul) cum să-l îmbrățișezi să-i dai bună ziua fără să te pufnească râsul fără să arunce copiii cu pietre în tine când a avut timp să crească doctore cine este degetul ăsta enorm e al meu de ce pe mine necazul ăsta de ce tocmai acum când credeam că sunt complet vindecat?

cea mai mare problemă doctore (nu, cu siguranță nu e de patruzeci de ani, se răzgândi doctorul) este că îmi vine mereu să mă ascund după el e singurul loc în care mă mai simt bine