cum ar fi să strângi între dinți un bob de strugure, să-ți curgă prin sânge gustul de strugure, să-l fi moștenit de la bunicul tău care strivea struguri între dinți, care-l moștenea de la bunicul lui care îl ținea într-un portofel de piele, pe o stradă din Londra, îmi place să cred, și din bob să țâșnească dulceață de portocale, sau colțul unei coperte de plastic al unui caiet dictando. cum ar fi să îți duci mâna la ochi – ți se pare că vezi totul prin ceață, cu obiectele-idei deja moștenite de la tatăl tău care vedea obiectele ca prin ceață, în special toamna, iar în ochi să simți lâna groasă a unei fuste grena pe care ți-au căzut privirile un pic mai devreme, să te înțepi în cuțitul din bucătărie peste care ai alunecat cu ochii căutând lingurița de cafea. cum ar fi să se adune norii în urechea ta și să înceapă acolo furtuni, să le alungi în pământ cu un simplu dop de polistiren moale, cum ar fi, când tu ai moștenit de la bunica ta o ureche muzicală desăvârșită alături de cei doi dogi germani nemuritori.

cum ar fi să întinzi mâna după cana de cafea, moștenești gustul de cafea de la mama ta, știi cum arată o cană de cafea de la verișoara ta cea bună, străstrăstrăstrăstrănepoata unui Bismarck care, cu toții știm, era sau nu amator de cești de cafea prusace, și cana să aibă forma unei trestii de zahăr (deși bei cafeaua neagră), apoi să întorci capul speriat și să găsești în locul femeii lângă care ai adormit aseară o pereche de struți pitici și extrem de agresivi, purtând la gât eșarfe turcoaz de mătase de fluturi de la Târgu-Jiu. cum ar fi să tragi pătura până sub bărbie, moștenești sentimentul de pătură de la străbunica ta care a umblat în chiloți toată viața, și bărbia de la un unchi dement, bețiv și mort de-a binelea, și să te trezești de fapt sub o coajă de banană portocalie care miroase a acetonă, știind cum miroase acetona de la un fost coleg de facultate.

cum ar fi să cumperi ziarul de la colț, moștenești colțul de la fondatorul orașului, rudă foartefoartefoarteîndepărtată cu Tiberius, sau poate cu vreun turc al cărui nume îmi scapă pe moment ca o monedă nouă, lucioasă și foarte alunecoasă, și vânzătorul să-ți vorbească într-o franceză perfectă, moștenești franceza de la străbunicul tău care i-a pus personal piedică lui Napoleon într-o campanie uitată. cum ar fi să iei dimineața cartea în brațele căreia ai adormit aseară, știi îmbrățișarea unei cărți pentru că ai moștenit-o de la o nașă de-a mătușii Mărioara care obișnuia să citească regulamentele în fabrici, și să te trezești între Sandu Andrieș și Jeremy Irons; i-ai visat pe amândoi azi noapte, jucau într-un sequel Manderlay regizat de Nicolaescu, îți și amintești cum striga Nicolaescu pe platou măi Airoanse, măi.

cum ar fi să te trezești în fiecare dimineață în patul tău, știi cum arată patul tău de la o asistentă de la maternitatea Brașov, și de fapt să fii mereu într-un alt geamantan; uneori presat între nădragii cam nespălați ai unui comis-voiajor, alteori între eșarfele unei femei tinere, uite cum poți gusta viața nemișcându-te din pat, și lumea te-ntreabă ce faci când zaci. cum ar fi să te bărbierești, ai moștenit obiceiul ăsta tâmpit de la un milițian care venea să vă întrebe de unde avem crenvurști, și aparatul să fie o mașină de deszăpezit, îți apar pe obraz trotuarele, apoi gardurile, clădirile, oamenii mohorâți și istoviți de-atâta iarnă, apoi fluturii, lămpile în jurul cărora vor muri fluturii, casele în care vor muri lămpile, oamenii, trotuarele, orașele. da, vor muri și orașele, știi de la Tiberius. cum ar fi să țâșnească din bobul ăsta de strugure Chaplin, sau John Wayne care să-ți atragă respectuos atenția că ai depășit orice măsură: the girl left for another man, pal. asta Wayne, pentru că Chaplin se uită mut la tine.

cum ar fi să crezi că ești un corp, dar de fapt să fi un perete pe care oamenii atârnă cămăși, tablouri, televizoare. ai fi zugrăvit o dată la cinci ani. poate chiar mai repede. ai avea ferestre. ușă. ai purta pe omoplați un balcon simpatic în care oamenii beau o cafea, hrănesc un porumbel. atenție la porumbel, găinațul e tare acid.

cum ar fi să fii o simplă monedă, lucioasă, alunecoasă, care doarme într-o coajă de banană portocalie, între Wayne și milițianul de sector, visând la geamantanul de Paris, strivind între degete un bob de strugure cu gust de struți pitici, agresivi. prin perete se aude un domn care se bărbierește. presupunem că e bărbat, dar poate fi orice, cum ar fi.

bonjour, îmi spune vânzătorul de ziare într-o albaneză soră cu moartea, și tresar pentru că știu sigur că îl cheamă Viorel. bonjour, îi răspund în greaca veche, amintindu-mi de străstrăstrăstrăbunicul meu dinspre verișoară care pescuia într-un port liniștit din împrejurimile Berlinului.

(foto ©Rareș Petrișor, Jaffa, Tel Aviv, 2007)