Author Archives: Rareș Petrișor
judecata de apoi unsprezece
– Și? întrebă Vocea. – Nu e treaba ta, răspunse domnul P.
timp
e când pe sub arcadele brațelor mele trec armatele cuvintelor tale, când oasele mele trosnesc în sobe străine, vecine, divine, când timbrele mi se lipesc de piele, expediindu-mă când de-a dreapta tâmplei tale, un apostol, când de-a stânga șoldului tău,
timp
e când pe sub arcadele brațelor mele trec armatele cuvintelor tale, când oasele mele trosnesc în sobe străine, vecine, divine, când timbrele mi se lipesc de piele, expediindu-mă când de-a dreapta tâmplei tale, un apostol, când de-a stânga șoldului tău,
și de-aici unde mergem?
patru canguri mov clefăie cu zgomote perfect decupabile în întunericul sălii de cinema viața mea a ajuns chiar la momentul în care, în mijlocul străzii, îmi iau dușmanul de umeri, îl scutur și-l îndrum pe calea cea bună: stradă, drum,
și de-aici unde mergem?
patru canguri mov clefăie cu zgomote perfect decupabile în întunericul sălii de cinema viața mea a ajuns chiar la momentul în care, în mijlocul străzii, îmi iau dușmanul de umeri, îl scutur și-l îndrum pe calea cea bună: stradă, drum,
cred
Cred în paharul ăsta de vin. Cred în icoana asta de sticlă cilindrică, pictată sângeriu, stoarsă de virgine nevisate de niciun dumnezeu, născută de un sticlar anost, plictisit, apoi îmbrățișată de mine de sute de ori. Poate de mii de
cred
Cred în paharul ăsta de vin. Cred în icoana asta de sticlă cilindrică, pictată sângeriu, stoarsă de virgine nevisate de niciun dumnezeu, născută de un sticlar anost, plictisit, apoi îmbrățișată de mine de sute de ori. Poate de mii de
un roșu aproape încăpător
o incredibilă capacitate de a concentra comprima lucrurile toată lumea se îndeasă într-o gărgăriță ca într-un gemantan roșu o jumătate de sferă în care încap fără să se strivească o jumătate de pâine proaspătă cu iaurt în sticlă cu gâtul
un roșu aproape încăpător
o incredibilă capacitate de a concentra comprima lucrurile toată lumea se îndeasă într-o gărgăriță ca într-un gemantan roșu o jumătate de sferă în care încap fără să se strivească o jumătate de pâine proaspătă cu iaurt în sticlă cu gâtul
judecata de apoi zece
– Și? întrebă Vocea. – Când totul se va duce dracului, o să rămânem doar noi doi, răspunse domnul P.
judecata de apoi zece
– Și? întrebă Vocea. – Când totul se va duce dracului, o să rămânem doar noi doi, răspunse domnul P.
de îndată
de îndată ce respirația își întoarce trupul pe partea cealaltă (da, respirația este femeia alături de care dorm seară de seară nesătul, umil, blând, tandru, speriat, dispensabil) profit să imaginez nopțile în care un adagio ți va prelinge pe obraz,
de îndată
de îndată ce respirația își întoarce trupul pe partea cealaltă (da, respirația este femeia alături de care dorm seară de seară nesătul, umil, blând, tandru, speriat, dispensabil) profit să imaginez nopțile în care un adagio ți va prelinge pe obraz,
piraña
sângele devine brusc flămând deschide gura suntem orbi dar degetele simt micul lanț muntos din spatele buzelor de un alb perfect munți lustruiți în tendoanele oasele ligamentele carnea și organele timpurilor trecute sângele se naște în alt sânge înghițindu-și imediat
piraña
sângele devine brusc flămând deschide gura suntem orbi dar degetele simt micul lanț muntos din spatele buzelor de un alb perfect munți lustruiți în tendoanele oasele ligamentele carnea și organele timpurilor trecute sângele se naște în alt sânge înghițindu-și imediat
camioane întregi cu lapte
oamenii desigur ar dori să muște cu dinții lor de aluminiu din viața mea de lapte pe vremuri stăteau la coadă cu sticle din sticlă viața mea era pe cartelă ascultam câteodată marșul subțire al țânțarilor care visau să devină
camioane întregi cu lapte
oamenii desigur ar dori să muște cu dinții lor de aluminiu din viața mea de lapte pe vremuri stăteau la coadă cu sticle din sticlă viața mea era pe cartelă ascultam câteodată marșul subțire al țânțarilor care visau să devină
judecata de apoi nouă
– Și? întrebă Vocea. – Să-mi fie cu iertare, dar marțea orele treceau mai vesel decât duminica, răspunse domnul P.
judecata de apoi nouă
– Și? întrebă Vocea. – Să-mi fie cu iertare, dar marțea orele treceau mai vesel decât duminica, răspunse domnul P.
omul care ajungea prea târziu
e cumva ridicol așezându-și mâinile înaintea mâinilor palmele înaintea degetelor anapoda anapoda ca într-un cântec stupid în care niște băieți umileau niște alți băieți așezându-și ideea înaintea nașterii trupul înaintea gestației gestația înaintea acuplării nimeni nu a vrut ca omul
omul care ajungea prea târziu
e cumva ridicol așezându-și mâinile înaintea mâinilor palmele înaintea degetelor anapoda anapoda ca într-un cântec stupid în care niște băieți umileau niște alți băieți așezându-și ideea înaintea nașterii trupul înaintea gestației gestația înaintea acuplării nimeni nu a vrut ca omul
domnul P. întâmpină moartea în veceu
“Oamenii încep să devină frumoși abia când mor. Până atunci se îngroapă în cuvinte și întâmplări inutile care le ascund minunăția. Poate e un cancer, poate ceva ereditar, un anevrism, un infarct. Poate chiar o pană de curent care s-a
domnul P. întâmpină moartea în veceu
“Oamenii încep să devină frumoși abia când mor. Până atunci se îngroapă în cuvinte și întâmplări inutile care le ascund minunăția. Poate e un cancer, poate ceva ereditar, un anevrism, un infarct. Poate chiar o pană de curent care s-a
bine, și dacă nu ești pregătit?
să te ridici din fotoliu să ai musculatura și osatura antrenate pentru îmbrățișare să ai buzunarele căptușite astfel încât cuvintele potrivite să nu-ți mai scape să nu mai cadă în mucegai să fie lumina perfectă pentru fotosinteză sau măcar pentru
bine, și dacă nu ești pregătit?
să te ridici din fotoliu să ai musculatura și osatura antrenate pentru îmbrățișare să ai buzunarele căptușite astfel încât cuvintele potrivite să nu-ți mai scape să nu mai cadă în mucegai să fie lumina perfectă pentru fotosinteză sau măcar pentru
deci, cum stă treaba
brațul pleacă palma se întinde se înmoaie obrazul așteaptă obrazul se înmoaie sângele se întărește cerul se întărește culorile se întăresc mâna se oprește mâna nu mai coboară mâna nu mai mângâie mâna a uitat obrazul a uitat obrazul se
deci, cum stă treaba
brațul pleacă palma se întinde se înmoaie obrazul așteaptă obrazul se înmoaie sângele se întărește cerul se întărește culorile se întăresc mâna se oprește mâna nu mai coboară mâna nu mai mângâie mâna a uitat obrazul a uitat obrazul se
proces verbal
– Aveți de făcut vreo declarație? întrebă polițistul, după minute bune de tăcere care tăia camera în două. – În ce sens? se miră domnul P. Poate părea logic ca atunci când te afli într-un birou de polițist pe care
proces verbal
– Aveți de făcut vreo declarație? întrebă polițistul, după minute bune de tăcere care tăia camera în două. – În ce sens? se miră domnul P. Poate părea logic ca atunci când te afli într-un birou de polițist pe care
anatomică, sau poate nici măcar
lacrimile sunt niște ațe lichide poate nici măcar lichide nu sunt dar sunt mai grele decât ochii își lasă ochii în urmă plecând pe drumul subțire al căderii respirațiile sunt niște ațe din aer poate nu sunt nici măcar aer
anatomică, sau poate nici măcar
lacrimile sunt niște ațe lichide poate nici măcar lichide nu sunt dar sunt mai grele decât ochii își lasă ochii în urmă plecând pe drumul subțire al căderii respirațiile sunt niște ațe din aer poate nu sunt nici măcar aer
judecata de apoi opt
– Și? întrebă Vocea. – Îmi plăcea mirosul de locomotivă când deschideam ochii, răspunse domnul P. – Lalelele sunt incolore și le bem pe stomacul gol, spuse Vocea.
judecata de apoi opt
– Și? întrebă Vocea. – Îmi plăcea mirosul de locomotivă când deschideam ochii, răspunse domnul P. – Lalelele sunt incolore și le bem pe stomacul gol, spuse Vocea.
dispariția previzibilă a domnului P.
Domnule, eu sunt chiar bucuros că o să dispar. Ce atâtea întrebări. Am făcut o piruetă cu viața. Viața a transpirat de emoție și mi-a zis: ascultă inima nu știu cui. Un rahat, zic, întreabă orice cardiolog specialist în canari
dispariția previzibilă a domnului P.
Domnule, eu sunt chiar bucuros că o să dispar. Ce atâtea întrebări. Am făcut o piruetă cu viața. Viața a transpirat de emoție și mi-a zis: ascultă inima nu știu cui. Un rahat, zic, întreabă orice cardiolog specialist în canari
judecata de apoi șapte
– Și? întrebă Vocea. – Nu-mi plăcea ciorba de pește, dar i-am ars individului una-n falcă, răspunse domnul P.
judecata de apoi șapte
– Și? întrebă Vocea. – Nu-mi plăcea ciorba de pește, dar i-am ars individului una-n falcă, răspunse domnul P.
orice, numai nu
cum ar fi să strângi între dinți un bob de strugure, să-ți curgă prin sânge gustul de strugure, să-l fi moștenit de la bunicul tău care strivea struguri între dinți, care-l moștenea de la bunicul lui care îl ținea într-un
orice, numai nu
cum ar fi să strângi între dinți un bob de strugure, să-ți curgă prin sânge gustul de strugure, să-l fi moștenit de la bunicul tău care strivea struguri între dinți, care-l moștenea de la bunicul lui care îl ținea într-un