The World As I Am
judecata de apoi douăsprezece
– Și? întrebă Vocea. – Când mănânci ciocolată și te ștergi pe pantaloni, răspunse domnul P.
judecata de apoi douăsprezece
– Și? întrebă Vocea. – Când mănânci ciocolată și te ștergi pe pantaloni, răspunse domnul P.
fără sonor
și era atât de obosită, atât de obosită, își privi picioarele, le simți ca pe niște ancore pe care le târa prin deșertul camerei, simțea cum se deșiră toate mobilele și se prăbușesc fără zgomot, imagini fără sonor de la
fără sonor
și era atât de obosită, atât de obosită, își privi picioarele, le simți ca pe niște ancore pe care le târa prin deșertul camerei, simțea cum se deșiră toate mobilele și se prăbușesc fără zgomot, imagini fără sonor de la
alunecări
poate că într-adevăr nu e nimic greșit smocul ăsta de iarbă care iese pe balconul meu dintr-o crăpătură a cimentului dârele murdare pe care le lasă ploaia ca niște amintiri mereu prezente pe pereți floarea uscată de liliac care se
alunecări
poate că într-adevăr nu e nimic greșit smocul ăsta de iarbă care iese pe balconul meu dintr-o crăpătură a cimentului dârele murdare pe care le lasă ploaia ca niște amintiri mereu prezente pe pereți floarea uscată de liliac care se
mult mai bine
fericirea arată mai bine dacă o așezi între tine și soare un contre-jour să-i poți decupa linia crezi că te bucuri nu vezi decât o ștanță care taie bucăți incandescente din tine bucata de azi bucata de mâine până nu
mult mai bine
fericirea arată mai bine dacă o așezi între tine și soare un contre-jour să-i poți decupa linia crezi că te bucuri nu vezi decât o ștanță care taie bucăți incandescente din tine bucata de azi bucata de mâine până nu
mi-am umplut stiloul cu sânge
atât de mult mi-a luat-o viața înainte încât trebuie să-mi notez toate mirosurile pe filele astea de piele să nu mă uit să nu mă uit să nu mă uit printre cuvinte inodore pe străzi cărora le lipsește duhoarea printre
mi-am umplut stiloul cu sânge
atât de mult mi-a luat-o viața înainte încât trebuie să-mi notez toate mirosurile pe filele astea de piele să nu mă uit să nu mă uit să nu mă uit printre cuvinte inodore pe străzi cărora le lipsește duhoarea printre
judecata de apoi unsprezece
– Și? întrebă Vocea. – Nu e treaba ta, răspunse domnul P.
timp
e când pe sub arcadele brațelor mele trec armatele cuvintelor tale, când oasele mele trosnesc în sobe străine, vecine, divine, când timbrele mi se lipesc de piele, expediindu-mă când de-a dreapta tâmplei tale, un apostol, când de-a stânga șoldului tău,
timp
e când pe sub arcadele brațelor mele trec armatele cuvintelor tale, când oasele mele trosnesc în sobe străine, vecine, divine, când timbrele mi se lipesc de piele, expediindu-mă când de-a dreapta tâmplei tale, un apostol, când de-a stânga șoldului tău,
și de-aici unde mergem?
patru canguri mov clefăie cu zgomote perfect decupabile în întunericul sălii de cinema viața mea a ajuns chiar la momentul în care, în mijlocul străzii, îmi iau dușmanul de umeri, îl scutur și-l îndrum pe calea cea bună: stradă, drum,
și de-aici unde mergem?
patru canguri mov clefăie cu zgomote perfect decupabile în întunericul sălii de cinema viața mea a ajuns chiar la momentul în care, în mijlocul străzii, îmi iau dușmanul de umeri, îl scutur și-l îndrum pe calea cea bună: stradă, drum,
cred
Cred în paharul ăsta de vin. Cred în icoana asta de sticlă cilindrică, pictată sângeriu, stoarsă de virgine nevisate de niciun dumnezeu, născută de un sticlar anost, plictisit, apoi îmbrățișată de mine de sute de ori. Poate de mii de
cred
Cred în paharul ăsta de vin. Cred în icoana asta de sticlă cilindrică, pictată sângeriu, stoarsă de virgine nevisate de niciun dumnezeu, născută de un sticlar anost, plictisit, apoi îmbrățișată de mine de sute de ori. Poate de mii de
un roșu aproape încăpător
o incredibilă capacitate de a concentra comprima lucrurile toată lumea se îndeasă într-o gărgăriță ca într-un gemantan roșu o jumătate de sferă în care încap fără să se strivească o jumătate de pâine proaspătă cu iaurt în sticlă cu gâtul
un roșu aproape încăpător
o incredibilă capacitate de a concentra comprima lucrurile toată lumea se îndeasă într-o gărgăriță ca într-un gemantan roșu o jumătate de sferă în care încap fără să se strivească o jumătate de pâine proaspătă cu iaurt în sticlă cu gâtul
judecata de apoi zece
– Și? întrebă Vocea. – Când totul se va duce dracului, o să rămânem doar noi doi, răspunse domnul P.
judecata de apoi zece
– Și? întrebă Vocea. – Când totul se va duce dracului, o să rămânem doar noi doi, răspunse domnul P.
de îndată
de îndată ce respirația își întoarce trupul pe partea cealaltă (da, respirația este femeia alături de care dorm seară de seară nesătul, umil, blând, tandru, speriat, dispensabil) profit să imaginez nopțile în care un adagio ți va prelinge pe obraz,
de îndată
de îndată ce respirația își întoarce trupul pe partea cealaltă (da, respirația este femeia alături de care dorm seară de seară nesătul, umil, blând, tandru, speriat, dispensabil) profit să imaginez nopțile în care un adagio ți va prelinge pe obraz,
piraña
sângele devine brusc flămând deschide gura suntem orbi dar degetele simt micul lanț muntos din spatele buzelor de un alb perfect munți lustruiți în tendoanele oasele ligamentele carnea și organele timpurilor trecute sângele se naște în alt sânge înghițindu-și imediat
piraña
sângele devine brusc flămând deschide gura suntem orbi dar degetele simt micul lanț muntos din spatele buzelor de un alb perfect munți lustruiți în tendoanele oasele ligamentele carnea și organele timpurilor trecute sângele se naște în alt sânge înghițindu-și imediat
camioane întregi cu lapte
oamenii desigur ar dori să muște cu dinții lor de aluminiu din viața mea de lapte pe vremuri stăteau la coadă cu sticle din sticlă viața mea era pe cartelă ascultam câteodată marșul subțire al țânțarilor care visau să devină
camioane întregi cu lapte
oamenii desigur ar dori să muște cu dinții lor de aluminiu din viața mea de lapte pe vremuri stăteau la coadă cu sticle din sticlă viața mea era pe cartelă ascultam câteodată marșul subțire al țânțarilor care visau să devină
judecata de apoi nouă
– Și? întrebă Vocea. – Să-mi fie cu iertare, dar marțea orele treceau mai vesel decât duminica, răspunse domnul P.
judecata de apoi nouă
– Și? întrebă Vocea. – Să-mi fie cu iertare, dar marțea orele treceau mai vesel decât duminica, răspunse domnul P.
omul care ajungea prea târziu
e cumva ridicol așezându-și mâinile înaintea mâinilor palmele înaintea degetelor anapoda anapoda ca într-un cântec stupid în care niște băieți umileau niște alți băieți așezându-și ideea înaintea nașterii trupul înaintea gestației gestația înaintea acuplării nimeni nu a vrut ca omul
omul care ajungea prea târziu
e cumva ridicol așezându-și mâinile înaintea mâinilor palmele înaintea degetelor anapoda anapoda ca într-un cântec stupid în care niște băieți umileau niște alți băieți așezându-și ideea înaintea nașterii trupul înaintea gestației gestația înaintea acuplării nimeni nu a vrut ca omul
domnul P. întâmpină moartea în veceu
“Oamenii încep să devină frumoși abia când mor. Până atunci se îngroapă în cuvinte și întâmplări inutile care le ascund minunăția. Poate e un cancer, poate ceva ereditar, un anevrism, un infarct. Poate chiar o pană de curent care s-a
domnul P. întâmpină moartea în veceu
“Oamenii încep să devină frumoși abia când mor. Până atunci se îngroapă în cuvinte și întâmplări inutile care le ascund minunăția. Poate e un cancer, poate ceva ereditar, un anevrism, un infarct. Poate chiar o pană de curent care s-a
bine, și dacă nu ești pregătit?
să te ridici din fotoliu să ai musculatura și osatura antrenate pentru îmbrățișare să ai buzunarele căptușite astfel încât cuvintele potrivite să nu-ți mai scape să nu mai cadă în mucegai să fie lumina perfectă pentru fotosinteză sau măcar pentru
bine, și dacă nu ești pregătit?
să te ridici din fotoliu să ai musculatura și osatura antrenate pentru îmbrățișare să ai buzunarele căptușite astfel încât cuvintele potrivite să nu-ți mai scape să nu mai cadă în mucegai să fie lumina perfectă pentru fotosinteză sau măcar pentru
deci, cum stă treaba
brațul pleacă palma se întinde se înmoaie obrazul așteaptă obrazul se înmoaie sângele se întărește cerul se întărește culorile se întăresc mâna se oprește mâna nu mai coboară mâna nu mai mângâie mâna a uitat obrazul a uitat obrazul se
deci, cum stă treaba
brațul pleacă palma se întinde se înmoaie obrazul așteaptă obrazul se înmoaie sângele se întărește cerul se întărește culorile se întăresc mâna se oprește mâna nu mai coboară mâna nu mai mângâie mâna a uitat obrazul a uitat obrazul se
proces verbal
– Aveți de făcut vreo declarație? întrebă polițistul, după minute bune de tăcere care tăia camera în două. – În ce sens? se miră domnul P. Poate părea logic ca atunci când te afli într-un birou de polițist pe care
proces verbal
– Aveți de făcut vreo declarație? întrebă polițistul, după minute bune de tăcere care tăia camera în două. – În ce sens? se miră domnul P. Poate părea logic ca atunci când te afli într-un birou de polițist pe care