Stau întins pe un cearșaf alb, satinat, ofertă standard de la biserică. Mi-e puțin frig, dar suportabil. Un gând rătăcit, al nimănui – nu al meu, în niciun caz – strigă și face liniștea cioburi: cel mai bine se moare iarna. Mă dor oasele: stau în aceeași poziție de peste treizecișișase de ore. Mirosul puternic de brad îmi irită căile respiratorii în care stă, fără să fie împins de nimic spre înăuntru sau în afară. Din plămâni, nimic. Spre, nimic. Lumea vine, se uită fix, mirată la mine. Îmi pune palma pe frunte. Unii sunt, par impresionați. Alții, câteva vorbe cu familia.

așa a fost să fie, doamnă

n-ai ce-i face

o să trecem și peste asta

ați auzit de Costache? da, domnule, și el

Pe un taburet jerpelit, cu șezut din vinilin verde, stă o femeie a cărei prezență e total nefirească. Fumează țigară după țigară. Norul de fum nu-i poate acoperi silueta perfectă, dreaptă ca zidul de care spatele aproape i se sprijină. E Raquel Welch. Strânse picior peste picior, coapsele puternice ivesc de sub fusta scurtă câțiva centimetri din granița dantelată, dunga aceea neagră dincolo de care încep toate fanteziile. Îi desfac picioarele cu ușurință, sunt mort de peste treizecișișase de ore, am plătit toate vămile, am ars mai multe rânduri de lumânări, mi-am respectat ultimele promisiuni. Doamna Welch e certată de mai multe alte doamne.

vai, dar e posibil așa ceva

la noi, în Ardeal, nu tolerăm așa ceva, doamnă

sunteți unguroaică?

și fusta asta așa scurtă

cum cutezați, doamnă Velș, sau cum ați zis?

Între picioarele lui Raquel Welch găsesc un pick-up vechi, Tehnoton, făcut la Iași. Un disc învârte și transmite întregii adunări îndoliate Într-un cer violet/Luna dac-aș găsi-o.

dați muzica mai încet și haideți să gustăm niște colivă

Preotul își ocolește cu greu burta cu brațul care scutură din cruce, apoi din cădelniță.

Discul cu Sfinx miroase a Raquel Welch. Facem dragoste în baie; mă aduce înapoi pe brațe și mă așază la loc, pe cearșaful din satin alb. Dintre picioarele noastre se aude, timid, nereușind să acopere vacarmul mulțimii declanșat la vederea colivei frumos aranjate de bunicii mei, morți și ei, o melodie de Fleetwood Mac. Femeile încep să danseze, uitând de colivă. Bărbații încep să roiască în jurul lui Raquel care are ochi numai pentru mine. Dintr-un dulap ies mai multe femei frumoase, toate actrițe celebre, îmbrăcate în ii albe, brodate discret cu negru, descheiate complet, lăsându-și sânii liberi, să se îmbălsămeze în tămâie și în privirile flămânde ale rudelor mele din Ardeal. Un prieten o mușcă pe Halle Berry de sânul stâng și-i face un compliment.

ați fost minunată în Monster’s Ball, doamnă negresă

Familia îndurerată tace. La televizor e episodul al treilea din Twin Peaks. Lynch și Burton îl privesc împreună de pe canapeaua din sufragerie. Sunt strânși lipiți unul de celălalt, temându-se de brațele canapelei ce imită mebrele anterioare ale unui leu. Lynch poartă părul lins.

știm că asta nu poate fi adevărat

Și totuși îl poartă lins, pe spate, aducând a cioclu. Welch geme în baie, frământată vârtos de un unchi de care nici nu știam până azi. Femeile stau la coadă să se uite prin gaura cheii. Nimic nu bate curiozitatea femeilor. Străbunica mea și Tilda Swinton fac o salată de vinete cu usturoi. Tilda vrea să pună prea mult usturoi; străbunica îi arde una peste degete. Impresarul ei pare nervos, dar nu intervine. Din sânul stâng al lui Halle Berry nu curge sânge, așa că prietenul meu o mușcă și de celălalt. Cu siguranță va mai lua un Oscar, după asta.

Îmi place costumul. Îmi vine bine. E costumul meu preferat. Aș pufăi un trabuc, dar nu vreau să atrag atenția. În dulapul din dreapta mea, Ceaușescu și Kim încearcă o tehnică nouă de levitație. Deși dulapul e extrem de mic, numai două uși, două coruri de revoluționari încing atmosfera din el cu niște ode închinate patriilor celor doi. Ceaușescu cade primul. Kim râde cu tibiile până la urechi. Jet Li îi arde una cu nunchaku. Cade și Kim. Toată lumea se prăpădește de râs.

Pe taburetul verde se așază Billy Bob Thornton. E atât de slab.

vino, mamă, să-ți dau niște salată de vinete

zice Tilda. Din sfârcurile lui Berry sfârâie tămâie. Preotul se oprește o clipă locului, apoi continuă să-mi dea ture.

mai consum niște calorii

îmi zice în șoaptă. Au trecut trei săptămâni și nimeni n-a plecat. Dimpotrivă, s-au adunat tot mai mulți. Au venit și niște foști colegi de grădiniță de-ai lui Cehov. E plin de lume bună. Thornton e la fel de slab: și-a tatuat pe braț câteva versuri din Într-un cer violet. Brăduț și Angelina mi-au trimis un sms de încurajare. Mi l-a citit familia.

dragul nostru, viața o suge. continuă să faci ceea ce știi mai bine. ai tăi, A&B*

*traducere literală

Toată casa miroase a carnea frământată lui Raquel. Pereții sunt făcuți din carnea ei. Stăm cu toții între coapsele ei, așteptându-ne rândul. Până și nea Gelu, de peste drum, care mi-a spus că biserica e salvarea tuturor.

ia salvează-ne acum, nea Gelu

Billy Bob a început un tatuaj mai complex. Ar vrea să-i încapă toată Miorița pe coapsa dreaptă. Ascultă cuviincios părerea lui Marian, tâmplarul preferat al familiei. El a făcut taburetul verde, atât de popular acum. Sunt convins că, dacă ar fi știut, ar fi ales altă culoare.

era una pe albastru, Mariane, mergea mai bine

A trecut deja o lună. Toată lumea s-a plictisit de Raquel Welch. Totuși, mulțimea a făcut tot ce-a putut s-o integreze. Cu toții suntem capabili de iertare. După atâta amar de vreme, nu e nici mai curvă, nici mai sfântă decât Ana.

aia de-o bătut-o bărba-su două zile pe ceas, că s-o uitat cu jind la altu’  

Preotul a obosit. La fel invitații, unii au și plecat. Mirosul de brad mi-a uscat plămânii. Am slăbit semnificativ. M-am evaporat, probabil. Cu toate astea, pantalonii mă strâng un pic, dar nu mai contează.

foto ©Rareș Petrișor