Ai tăcut brusc, ai luat cartea de pe noptieră, ai intrat cu degetul în ea ajutată de semnul de carte pe care ți l-am adus din Hong-Kong, pătat de cafea, franjurit. Cartea e nouă, ai cumpărat-o acum două zile. Deasupra patului miroase a hârtie de tipar, miros amestecat cu o urmă de parfum de care credeam că ai uitat. Cearșaful cu pinguini pe care îl ai de când erai mică ne acoperă ridicăturile, e geografia nocturnă a munților noștri șifonați, plini de pinguini. Câțiva se aruncă, striviți, în spațiul de câțiva centimetri dintre noi.

Aerul pe care-l expiri se freacă într-un ritm cunoscut de nările tale. Un ritm care mă liniștește. Ca și cum sunetul ăsta e acasă.

Și așa a început toată nebunia. Pentru că eu nu cred în rahaturi d-astea siropoase. Am crezut că o să fii mulțumită, poate chiar fericită, dacă renunț la carieră și devin susținătorul unei cauze umanitare. Mă gândisem chiar să devin ecologist, la un moment dat, să mă-nscriu în Greenpeace și să arunc cu vopsea și alte căcaturi în aștia care vânează nu știu ce pești albaștri, balene chiar, prin nu știu ce fel de oceane. M-am înscris voluntar să mă leg cu lanțuri de nu știu ce petrolier în Marea Nordului. Când m-am întors, m-am întors prea repede, cât să te văd tulburată pe aeroport așa cum numai o noapte de futut strașnic te tulbură. Ca să uit imaginea de mădular străin în tine, m-am înscris voluntar la Crucea Roșie, să tamponez pe frunte nu știu ce idioți raniți în timp ce-și schilodesc mamele pentru o bucată de ciocolată în Africa. Ți-am trimis o vedere, mi-e dor de tine & shit; n-am avut semnal la mobil două săptămâni, poate ai crezut că am murit, și iar mădulare străine, și iar tulburată pe aeroport.

Ca și cum eram acasă.

Apoi, să lupt împotriva terorismului global. Ne-au dus până și la Casa Albă, să strâng mâna bicoloră a președintelui Americii. Un coleg din Turcia nu s-a lăsat până n-a lăsat o flegmă pe peretele unui veceu oficial.  Așa suntem noi, în Balcani. Care Balcani, bă, idiotule, a strigat turcul la mine. Noi suntem în Asia!, a răcnit, apoi a mai tras o flegmă. Am luptat împotriva terorismului. Am interceptat niște telefoane și am făcut transcrieri. Bieții teroriști își futeau nevestele la telefon. Eu n-aveam semnal la mobil și nu puteam folosi telefonul de serviciu. Alte mădulare. Tu, tot mai tulburată.

Am făcut un ONG. Ceva care să le aibă pe toate: țiganii, România mare, Ardealul, copiii abandonați, câinii vagabonzi, reciclarea, discriminarea femeilor, drepturile minorităților, accesul la informații, federalizarea României & shit. Am făcut o masă rotundă. Ai venit în public și ai purtat cămașa aia bună, singura nepătată de cafea, semn că apreciezi ce fac să salvez relația. Să aduc un pic de pasiune. Poate țiganii, poate România mare, nu știu exact, dar ai gemut sub mine toată noaptea după masa rotundă, ca și cum aveai un orgasm rotund. Perfect, mi-am zis: avem nevoie de mai multe ONG-uri.

Aș putea foarte ușor să obțin cetățenie chineză și să devin dizident. E suficient să caut porn pe Google din Beijing. Mă uit fascinat la pinguinii ăștia de pe cearșaf. Îi doare fix în cur de problemele planetei, deși sunt pe cale de dispariție.

Tu, tot mai tulburată. Dar eu sunt atât de obosit, încât pun totul pe seama încălzirii globale. Am o erecție. Tu vezi, închizi cartea. Avem o datorie, până la urmă. Oftezi scurt, te pui pe treabă. Miroși a carte nouă. Când terminăm, îți povestesc despre Mali. Mă privești cu tristețe. Nu pari deloc tulburată. Pinguini & shit. Adorm gândindu-mă la ceafeaua de dimineață.

Conștientizez, pentru prima dată, că orice problemă globală pălește în fața unui mădular nou, bine înfipt. Cel puțin pentru tine.

foto ©Rareș Petrișor