(lui Octave Blenchea)

sub abajurul galben din bucătăria înghețată da chiar acolo unde începeau să fiarbă pentru prima oară gândurile din carne după ce simțiseră gloanțele reci ale primelor sfârcuri pe piele după ce se prăbușiseră tulburate sub elefanții de nisip ai primei disperări după ce se zvârcoliseră în neștire când ultima gură de aer a plecat cu trenul de Timișoara chiar acolo unde străluceau în întuneric degetele galbene ale tatălui meu pentru ca eu să pot ateriza mereu în siguranță în bucătăria înghețată de oriunde aș veni și toate nopțile flămânde în care raftul al treilea al frigiderului era capătul universului congelatorul răsuna a gol pentru că grâul nostru galben se ducea la export dar nu mai aveam datorii externe și asta ne făcea viața galbenă și din bucătăria înghețată carnea mea a plecat într-o călătorie terminabilă lovindu-mă de vieți străvezii despre care n-am știut niciodată ce să cred și mereu râdeam pentru că semănau cu paharele de sticlă groasă cu muștar galben în care bunica îndesa coajă rasă de portocală cu straturi de zahăr sau pe care pur și simplu le ținea să bem apă în ele se îngălbeneau și ele inevitabil așa cum facem toți până la urmă în bucătăriile noastre înghețate în congelatoarele noastre goale unde aerul se îngălbenește din cauza trenurilor care ne pleacă luând cu ele ultima gură de aer îmbrăcată elegant și purtând la urechi gloanțele reci ale unor sfârcuri pe piele