Cumva, deși țara pare să meargă înainte, ceea ce vedem e tot mai mizerabil. Campaniile electorale sunt tot mai murdare; insultă orice urmă de bun simț și inteligență. Cumva, oamenii rămân responsabili și se duc la vot, încercând să aleagă răul cel mai mic. Cumva, cu toții știm că va fi tot rău. Cumva, mai trece cu o murătură, cu un șoric pârlit, cu o gură de țuică și o zăpadă ca-n povești.

Cumva, deși nu ne mai poate minți nimeni, ecranele televizoarelor par să devină tot mai mici, aglomerate de știri și titluri prin care transpiră minciuna. Cumva, nimeni nu le mai crede, dar stăm cu toții și le comentăm cum ne pricepem mai bine. Cumva, nimeni nu-i bagă în seamă nici pe ei, nici pe noi. Cumva, între noi toți e cineva care hotărăște pentru noi și în care credem ca într-un dumnezeu al lucrurilor mici care ne duc mai departe.

Cumva, trăim într-o frică permanentă, dar asta nu ne împiedică să credem. Cumva, ne e frică să nu fim operați la piciorul greșit, dar tot ne internăm. Cumva, ne e teamă să nu murim cu justiția în mână, dar tot batem la ușa tribunalului. Cumva, știm că sunt luați cu altele, dar tot sunăm la poliție când e scandal în cartier. Cumva, ne e frică de vecini, dar venim în fiecare zi acasă. Cumva, ne îngheață viața în noi când sună copiii din școli, dar altele nu avem. Cumva, ne e teamă de propria voce: a sunat în pustiu prea multă vreme.

Cumva, mai rău nu se poate. Cumva, se poate în fiecare zi. Cumva, cineva se găsește mereu să ne stropească, înjure, lovească, fure, înșele, întărâte, sufoce, irite, alunge și, în cele din urmă, elimine.

Cumva, la un moment dat nu se va mai putea. Cumva, trebuie să rezistăm.

foto ©Rareș Petrișor