Domnul Victor Ponta și-a anunțat candidatura.

Un discurs ca la carte, în care a “atins” toate categoriile sociale, toate instituțiile (puternice) ale statului, a gâdilat Biserica, Armata, Poliția, Pompierii, i-a mângâiat distant pe creștet pe sinistrați, pe șomeri, bolnavi, pe mame, tați și pe copii.

Un chip tern, străbătut din când în când de câte un plescăit sau un zâmbet în colțul gurii, o promisiune aruncată Republicii Moldova, un preș roșu aruncat în gol ideii de Românie europeană, occidentală, o plasă plină cu iluzii fluturată flegamtic, fără niciun fel de patimă sau trăire, în fața unei audiențe care-și așteaptă deja, după un program istovitor de delegație, cina și bisericuțele de seară.

Dl.Ponta mi s-a părut un personaj pierdut în marea de personaje pestrițe, rupte parcă din audiența unei emisiuni de divertisment, niciunul capabil să trăiască un pic mai mult decât exact ceea ce s-a petrecut: o luare de cuvânt. Nu un moment istoric, nu o soluție de continuitate, nu o ruptură, nu un declic. Clicile fug de declic.

Dl.Ponta mi s-a părut un actor care reușește cu greu să-și controleze personajul, istovit și el de povara dualismului scenă-realitate: simte că România are nevoie de mai mult, de altceva, dar știe că nu-i va putea oferi asta niciodată.

Totul într-o regie TV bizară, macabră, pusă în scenă pe postul Realitatea TV, în care dl.Ponta își construiește cu greu un piedestal în istorie simultan cu câțiva purcei asaltați de șuvoaiele inundațiilor, pe un fundal galben, cel al eternului “cod” care ne apasă viața, de la urgențele din buzunare, până la cele meteo.

În gură se strânge din nou nisip măcinat de morile sufletelor tot mai fără de speranță, lăsate în întuneric de licuricii trecători ai cuvintelor “sunt supărat pe românii care vorbesc România de rău” scuipate repetitiv de dl.Ponta, abandonate definitiv într-o istorie paralelă, personală, dureroasă și veșnic necunoscută.

Există o Poartă de Aur pentru fiecare; va intra și România prin ea, sunt convins. Doar că nu acum, când dl.Ponta privește în gol, către un interlocutor inexistent, și spune “nimeni nu este mai presus de lege”, iar dl.Marian Oprișan izbucnește în aplauze frenetice, stăpânindu-și cu greu emoțiile.

Ce vreți, fericiți cei săraci cu NUP-ul.