un fir purpuriu

se mușcau fără să se rănească niște animale cum puteți privi așa ceva îmi place blana lor transpirată corpurile lor aburinde zvâcnirile lor brutale mișcări care aduc cu traiectoriile componentelor unor mașinării defecte se priveau fără să se vadă dinții

atacul de panică al domnului P.

desigur, putea fi un simplu exercițiu matematic, poate chiar unul de logică: dacă trec patruzecișinouă de zile între primirea a două scrisori care sunt puse teoretic la numai o zi distanță una de alta ceva nu e în regulă, l-a

pe vârfuri

orele trec tiptil sunt agrafa din părul unei femei îmbujorată de la cele două pahare de vin băute aproape pe nerăsuflate în fața celui de care ar vrea să-și lipească sânii goi în noaptea asta sunt butoniera unui bărbat înfierbântat

prinși

trăim secunda asta strâmtă între corpul meu ș-al tău respirăm bobul ăsta de aer de volumul gurii mele și-a ta din două cuvinte strâmte ne chinuim aici ne zvărcolim unul într-altul să facem puțin loc să ne putem desprinde fruntea

am acceptat adevărul cu hârtie în piept

azi noapte, zgomotul unor cărți care se prăbușesc pe-un raft. era prea întuneric și bine în pat. am uitat zgomotul și spaima într-o clipă. am adormit la loc. dimineață, imaginea unor cărți prăbușite. îmi aduc aminte de zgomot și, cu

jurnal aproximativ orb

la colțul zilei vezi doi copii cu niște periscoape ciudate prin care încearcă să vadă după colț. mi-am făcut și eu când eram copil. am și-acum unul prin casă, dacă mă gândesc bine. la colțul zilei, câteva minute mai târziu,