Posts Tagged 'posibil'
o planetă
și gurile pe care le luăm unul din celălalt ne umplu de un aer straniu de pe o planetă pe care încă nu am vizitat-o și care încă de la prima gură ne cheamă spre ea ne face tot mai
o planetă
și gurile pe care le luăm unul din celălalt ne umplu de un aer straniu de pe o planetă pe care încă nu am vizitat-o și care încă de la prima gură ne cheamă spre ea ne face tot mai
iarna
pământul era roșu înghițea sfârâind lacrimi și oameni era ceva îngrozitor de firesc în felul în care trupurile și lichidele ni se scurgeau în crevasele acelea fierbinți nimeni nu protesta pentru că pământului îi era foame
iarna
pământul era roșu înghițea sfârâind lacrimi și oameni era ceva îngrozitor de firesc în felul în care trupurile și lichidele ni se scurgeau în crevasele acelea fierbinți nimeni nu protesta pentru că pământului îi era foame
brățară
un oraș în care oamenii călătoresc pe biciclete invizibile prin urmare extrem de ușoare poate chiar cu greutate și masă neglijabile îi vezi dând din picioare prin aer ținând strașnic cu mâinile de ghidoane nevăzute alunecând într-o levitație caraghioasă pe
brățară
un oraș în care oamenii călătoresc pe biciclete invizibile prin urmare extrem de ușoare poate chiar cu greutate și masă neglijabile îi vezi dând din picioare prin aer ținând strașnic cu mâinile de ghidoane nevăzute alunecând într-o levitație caraghioasă pe
în stânga și-n dreapta
aproximativ 40 de grame de proteine pe zi fibrele care ajută la digestie încet dar totuși prea repede încep să-mi pierd degetele în lupta cu haosul eternitatea îmi înghite elasticitatea pielii oasele mele devin niște bețe cu care indic mereu
în stânga și-n dreapta
aproximativ 40 de grame de proteine pe zi fibrele care ajută la digestie încet dar totuși prea repede încep să-mi pierd degetele în lupta cu haosul eternitatea îmi înghite elasticitatea pielii oasele mele devin niște bețe cu care indic mereu
acolo
bineînțeles ce credeați ne-am înghesuit acolo cu toții în spațiul acela mic și întunecat acolo unde nu exista decât un singur munte pe care îl priveam cu toții din unghiuri diferite – uite cum se naște filozofia, zicea unul –
acolo
bineînțeles ce credeați ne-am înghesuit acolo cu toții în spațiul acela mic și întunecat acolo unde nu exista decât un singur munte pe care îl priveam cu toții din unghiuri diferite – uite cum se naște filozofia, zicea unul –
cumva
Cumva, deși țara pare să meargă înainte, ceea ce vedem e tot mai mizerabil. Campaniile electorale sunt tot mai murdare; insultă orice urmă de bun simț și inteligență. Cumva, oamenii rămân responsabili și se duc la vot, încercând să aleagă
cumva
Cumva, deși țara pare să meargă înainte, ceea ce vedem e tot mai mizerabil. Campaniile electorale sunt tot mai murdare; insultă orice urmă de bun simț și inteligență. Cumva, oamenii rămân responsabili și se duc la vot, încercând să aleagă
o activitate calmă, duminicală
sângele începuse să-i dea în clocot salbe de baloane fine se adunau la marginea venelor în ele se reflecta imaginea camerei nu mai rămăsese mare lucru între acești patru pereți de când plecaseră împreună și se întorsese numai el venele
o activitate calmă, duminicală
sângele începuse să-i dea în clocot salbe de baloane fine se adunau la marginea venelor în ele se reflecta imaginea camerei nu mai rămăsese mare lucru între acești patru pereți de când plecaseră împreună și se întorsese numai el venele
călătorină
am găsit într-un pod pe care nu l-am locuit niciodată câteva caiete pe care le-am mâzgălit călătorind ici colo plecând dimineața devreme ridicându-mă de lângă propriul corp doamne, ce frumos dormeam cumpărându-mi bilet dus din gara pe fruntea căreia ceasul
călătorină
am găsit într-un pod pe care nu l-am locuit niciodată câteva caiete pe care le-am mâzgălit călătorind ici colo plecând dimineața devreme ridicându-mă de lângă propriul corp doamne, ce frumos dormeam cumpărându-mi bilet dus din gara pe fruntea căreia ceasul
în centrul Damascului e o statuetă de sticlă
și atunci am putut să vedem cu toții trupul fericirii înaintând spre noi cu brațele ciuntite cu degetele rămase înfipte în cine știe ce coapse cu palmele rămase sprijinind cine știe ce obraji cu proprii obraji uitați între niște pulpe
în centrul Damascului e o statuetă de sticlă
și atunci am putut să vedem cu toții trupul fericirii înaintând spre noi cu brațele ciuntite cu degetele rămase înfipte în cine știe ce coapse cu palmele rămase sprijinind cine știe ce obraji cu proprii obraji uitați între niște pulpe
foarte corect
am trăit o perioadă cu impresia că paradisul este trompa unui elefant albastru care pipăie corpuri și forme străine desenează contururi bizare prin aer ca și cum și-ar fi pierdut brusc toți mușchii atâta putere și atâta indiferență în fața
foarte corect
am trăit o perioadă cu impresia că paradisul este trompa unui elefant albastru care pipăie corpuri și forme străine desenează contururi bizare prin aer ca și cum și-ar fi pierdut brusc toți mușchii atâta putere și atâta indiferență în fața
spațiul acela
degetele vânează spațiile înguste dintre ceasuri trebuie să fie ceva acolo un moment optim un prilej unic o amintire de vânat proaspătă sângerie puțin aburindă fremătând de teamă cu privirea paralizată și articulațiile împietrite cu trupul fragil palpitând nebunește de
spațiul acela
degetele vânează spațiile înguste dintre ceasuri trebuie să fie ceva acolo un moment optim un prilej unic o amintire de vânat proaspătă sângerie puțin aburindă fremătând de teamă cu privirea paralizată și articulațiile împietrite cu trupul fragil palpitând nebunește de
oarbenii
Oarbenii ar putea fi catalogați drept rasă umană, însă indiferența față de antropologie și clasificări a acestor ființe i-a făcut pe cercetători să răspundă cu aceeași monedă: i-au lăsat în afara istoriei. Totuși, ne lovim de oarbeni în fiecare zi,
oarbenii
Oarbenii ar putea fi catalogați drept rasă umană, însă indiferența față de antropologie și clasificări a acestor ființe i-a făcut pe cercetători să răspundă cu aceeași monedă: i-au lăsat în afara istoriei. Totuși, ne lovim de oarbeni în fiecare zi,
de fapt, nu se întâmplase nimic
Și apoi deschise ușa ca și cum nu se întâmplase nimic, ca și cum lăsase dincolo de ea tot plumbul vorbelor care i-au apăsat umerii ani și ani de zile, care i-au presat bătăile inimii făcându-le niște zvâcniri mute, imperceptibile,
de fapt, nu se întâmplase nimic
Și apoi deschise ușa ca și cum nu se întâmplase nimic, ca și cum lăsase dincolo de ea tot plumbul vorbelor care i-au apăsat umerii ani și ani de zile, care i-au presat bătăile inimii făcându-le niște zvâcniri mute, imperceptibile,
puțin înăuntru
două degete sau poate toată palma transpirate nu nu vreau să le șterg vreau doar să le adaug atunci când sunt întrebat ce vreți să adăugați? nu e nimic mai frumos decât să adaugi două degete sau poate toată palma
puțin înăuntru
două degete sau poate toată palma transpirate nu nu vreau să le șterg vreau doar să le adaug atunci când sunt întrebat ce vreți să adăugați? nu e nimic mai frumos decât să adaugi două degete sau poate toată palma
0-0
brusc mi-am dat seama că nu am nevoie de voi de trunchiurile voastre îngălbenite întinzând brațele vlăguite ca niște amintiri nedorite ca niște copii triști goi fără copilărie vino și stai puțin lângă mine să încercăm să facem niște copii
0-0
brusc mi-am dat seama că nu am nevoie de voi de trunchiurile voastre îngălbenite întinzând brațele vlăguite ca niște amintiri nedorite ca niște copii triști goi fără copilărie vino și stai puțin lângă mine să încercăm să facem niște copii
plutește fier prin noi
și turnam plecările noastre în forme de fontă cele mai ciudate au fost niște elefanți strâmbi pe care i-am vândut pe piața neagră din India stau și acum în colecția abandonată a unui colecționar mort din Tamil Nadu voiam neapărat
plutește fier prin noi
și turnam plecările noastre în forme de fontă cele mai ciudate au fost niște elefanți strâmbi pe care i-am vândut pe piața neagră din India stau și acum în colecția abandonată a unui colecționar mort din Tamil Nadu voiam neapărat
Luna Întâi. Îndoiala.
Stau întins pe un cearșaf alb, satinat, ofertă standard de la biserică. Mi-e puțin frig, dar suportabil. Un gând rătăcit, al nimănui – nu al meu, în niciun caz – strigă și face liniștea cioburi: cel mai bine se moare iarna.
Luna Întâi. Îndoiala.
Stau întins pe un cearșaf alb, satinat, ofertă standard de la biserică. Mi-e puțin frig, dar suportabil. Un gând rătăcit, al nimănui – nu al meu, în niciun caz – strigă și face liniștea cioburi: cel mai bine se moare iarna.
începând de azi, îmi falsific viitorul
acum că am măturat toate firimiturile trecutului că am hrănit și îndestulat toate bestiile stărilor care mușcau din mine neîncetat că mi-au mai rămas câțiva stropi de luciditate pe care nu vreau să-i dau morții care-mi cerșește timp lângă blidele
începând de azi, îmi falsific viitorul
acum că am măturat toate firimiturile trecutului că am hrănit și îndestulat toate bestiile stărilor care mușcau din mine neîncetat că mi-au mai rămas câțiva stropi de luciditate pe care nu vreau să-i dau morții care-mi cerșește timp lângă blidele
din când în când
o vreme în care tulpinile fragede ale continuității noastre pot fie să se frângă, fie să se desprindă de rădăcini, încercând existențe haotice, suspendate, târâte, luate pe sus de brize sau furtuni, se ascund în pământ, așteptând ploaia, contemplându-și îndurerate
din când în când
o vreme în care tulpinile fragede ale continuității noastre pot fie să se frângă, fie să se desprindă de rădăcini, încercând existențe haotice, suspendate, târâte, luate pe sus de brize sau furtuni, se ascund în pământ, așteptând ploaia, contemplându-și îndurerate
venise vremea să oprim radioul
ce frumoase erau nopțile în care ne îmbrăcam frigul în transpirație îmi cereai încă o lingură de dulceață de gutui nu a venit încă vremea îți spuneam și încercam să închid vara mai devreme să nu te las flămândă cu
venise vremea să oprim radioul
ce frumoase erau nopțile în care ne îmbrăcam frigul în transpirație îmi cereai încă o lingură de dulceață de gutui nu a venit încă vremea îți spuneam și încercam să închid vara mai devreme să nu te las flămândă cu