timpul nu mai găsește locuri potrivite să mă strivească ești o muscă îmi spune nopțile strivindu-mă de farul unei mașini roșii decapotabilă ce gonește spre un loc de coastă purtând doi tipi un tip și-o tipă sau doi tipi sau două tipe n-avem niciun standard aici încep să curg murind pe farul fierbinte luminos ce catharsis mai bun pentru o muscă unde mi-aș fi găsit mai curând gloria decât arzându-mi ultima clipă pe rugul electric al unui far de decapotabilă roșie ești un gunoi îmi strigă ziua și mă lipește de trotuare ca pe-o flegmă aștept neputincios frigul privind gleznele minunate ale unor tinere pufoase pantofi amenințători ai domnilor mașinile niște uriași rapizi demoni zgomotoși transportând indivizi necunoscuți speciei mele flegmatice

timpul îmi împrumută stări nu se mai mulțumește cu semnele îmbătrânirii îmi fură aerul îmi stoarce lacrimi îmi gâdilă vârful sexului în erecție dându-mi de veste da,sunt și aici timpul câinele meu a făcut din mine sclavul lui n-a vrut nimic în schimb mi-a violat corespondența cu eternitatea mi-a schilodit umilul dialog cu viața

cine ești tu băi să dai buzna-n viața mea cu picioarele astea nespălate cu genunchii ăștia colțuroși cu pieptul ăsta ca un coș de răchită cu părul plin de lindini cu ochii ăștia sticloși de cotoroanță mi-ai umplut stiloul cu sânge

dar specia mea flegmatică o să te răpună o să-ți zidim mormântul cu lumină o să-ți frângem gâtul cu topoarele cărților o să-ți rupem oasele cu propriile-ți coșmaruri o să scoatem ochii în întuneric acolo unde te credeai rege tu împăratul putreziciunii după ce-o să-mi fac mendrele cu tine o să te scuip pe trotuar o să te strivesc ca pe-o muscă de-un far fierbinte să te ducă doi inși într-un loc de coastă să te uiți pe tine însuți într-un cerc al desfrâului și al imposibilului

foto ©Rareș Petrișor, 2012