azi noapte, zgomotul unor cărți care se prăbușesc pe-un raft. era prea întuneric și bine în pat. am uitat zgomotul și spaima într-o clipă. am adormit la loc.

dimineață, imaginea unor cărți prăbușite. îmi aduc aminte de zgomot și, cu imaginea în față, refac filmul căderii.

zilele sunt pagini de carte. între ele nu încape niciun strop de melancolie; încercăm să strecurăm o fotografie, o vedere, poate o bancnotă, dar cartea devine diformă. le pipăi și poți spune dintr-o mie ce carte conține ceva ce n-ar trebui să fie acolo. cărțile noastre ierbar. cărți insectar. cărți autobuz. cărți morgă. între paginile cărților nu încap zâmbete, nu încap zboruri, spinări cocoșate care plâng. ai dat pagina: între fila tocmai dată și cea de dinainte nu mai e nicio urmă din tine, ești deja pregătit pentru pagina care urmează. 

nu se poate trăi decât între două file deschise. ești aici, printre cuvintele de acum, respiri sănătos, calm, cu tot plămânul, atâta timp cât gândul nu încearcă să ajungă printre filele deja presate sau să încerce să deslușească deschiderea ce va să vină.

azi noapte, Richard Bausch și Julian Barnes l-au dat afară din raft pe Stelian Tănase. marș!, i-au zis. a fost o bătălie cruntă, mută, cu pumnale de celuloză înfipte adânc, cu rânduri de sânge negru, de plumb, cu țipete astupate de coperte tari. dimineață l-am repus pe Tănase pe raft și, ce ironie!, acum îi susține pe ceilalți doi, clătinați serios în urma crimei nocturne.

ții viața în mână. 187 de pagini. poate peste 600, dacă ești prolific. între filele astea nu încape nicio melancolie, niciun zâmbet, niciun trup, nicio iubire, nicio patrie, nicio dramă, lacrimă sau beție. nu e niciun secret acolo, hai să nu ne mai mințim atâta. nu încap pești, girafe, fata din troleibuz, primul sărut, talia femeii de mâine, moartea, fantasmele, poemele, chiar nu încape nimic acolo.

am încercat.