mi-ar fi plăcut să mă cheme Walter, îmi spune, cu un aer oarecum maiestuos și impertinent în același timp, un val de sânge în drumul lui spre creier. vino, i-am spus, hai să înființăm împreună o clinică de operat curcubeie în direct, să iei bisturiul, să intri în camera septică legat complet la gură, urechi și ochi, să ai doar nasul liber, să simți unde miroase curcubeul mai bolnav, să-l inunzi cu roșeața ta, să fiți unul și același curcubeu însângerat, să urcați apoi spre creierul meu, doamne, ce accident minunat, uite, la cea mai fină incizie se poate vedea cum țâșnește lumina.

mi-ar fi plăcut să am o casă la ocean, îmi spune, cu un aer oarecum trist și visător în același timp, un val de sânge care-mi părăsește antebrațul. vino, i-am spus, și l-am luat de celălalt antebraț, hai să înființăm împreună o vamă a luminii. tu nu poți trece fără un pic de indigo; lasă și tu o fărâmă de violet, nesimțitule, sau îți sparg fața. vino să înființăm Ministerul Tristeții, să ne fim șefi unul altuia, să luăm șpăgi sub forma unor pungi cu lacrimi, să ne uscăm prezervativele la soare, în curtea stabilimentului, să vină moartea trimisă de cineva cu pile și s-o plesnim cu biciul peste cur. viața ne învață de mici că palma peste cur este dătătoare de viață.

mi-ar fi plăcut să fiu poet, îmi spune, cu un aer oarecum vulgar și inocent în același timp, un val de sânge care mătură toată coasta normandă. vino, i-am spus, dă-mi buzele tale, lasă-mă să te iau de mijloc, undeva între litrul întâi și al doilea, lasă-mă să te binecuvântez udându-mi buzele de tine, lasă-mă să-ți fiu canalul în care te vei scurge, gândul în care te vei sfârși, aerul în care te vei închega. vino să înființăm Catedrala Sângelui, finanțată din taxele și impozitele tuturor fraierilor care au încercat să iubească și astăzi trăiesc fără celule roșii, fără celule albe, fără limfă, fără organe, sunt însăși inexistența contrazisă prin simpla rostire. sunt cei care vor fi.

lasă-mă să fiu un buldozer de oase, să mă bălăcesc în căldura ta lichidă, să ascult cum trece tramvaiul 5 prin Piața Galați tocmai dintr-un sătuc  din Nebraska, lasă-mă să-ți fiu ultima utopie, cel care o să te-ngroape lovindu-te peste cur cu un bici indigo dătător de viață.

să nu-ți fie frică de cuvinte, ele nu pot omorî ceva mort deja.

adio, Walter.

foto ©Rareș Petrișor