desigur, putea fi un simplu exercițiu matematic, poate chiar unul de logică: dacă trec patruzecișinouă de zile între primirea a două scrisori care sunt puse teoretic la numai o zi distanță una de alta ceva nu e în regulă, l-a luat pe poștaș de guler; știa că n-are nicio vină săracul poștaș, blajinul și eternul domn V., cu ochelarii lui groși de două degete și zgâriați care îi făceau ochii căprui și încă limpezi să pară două bucăți imense de ficat bine făcut așezat în mijlocul unei salate de varză roșie (bunicii dinspre mamă ai domnului V. sunt ruși, de unde și fața asta stacojie), s-a certat cu angajatele de la oficiul poștal, da’ se poate, doamnă, la dracu, patrujnouă de ziiiile??! da’ unde vă treziți, cum e posibil așa ceva?! pftiu! dar funcționarele poștei și mutrele lor acre, călite după ani și ani de scandaluri, arătau cel mult o durere în cur față de atacul de panică al domnului P., pentru că da, dragii mei, chiar în acea clipă domnul P. suferea un veritabil atac de panică

ce este așteptarea? ce așteptăm? tăcerea imperceptibilă între două note dintr-o măsură? așteptăm să dispară aerul dintr-o pensulă uleioasă să rămânem numai noi și pânza? așteptăm să auzim cum șuieră aerul pe sub o ușă pentru că da, dragii mei, timpul se poate măsura și în deschideri și închideri de uși, se poate măsura în ducerile cănii de cafea la gură, în frecvența cu care tresar sânii unei femei dormind, în ritmul în care răpăie ploaia pe pervazul de tablă, asta așteptăm?

desigur, putea fi un exercițiu de respirație, cu toții cunoaștem capacitatea fantastică a plămânilor domnului P., patruzecișinouă de zile nu ar fi fost o problemă față de recordul personal (rămas în picioare, merită precizat) de șapte ani unsprezece zile și trei ore fix de apnee neîntreruptă, fenomen care încă uluiește specialiști din lumea întreagă, timpul curge altfel cu respirația oprită, cutia poștală e mult mai aproape, îți vorbește, te provoacă, o lovești, o strivești, i-o arăți dușmănos poștașului dar el trece nepăsător pe lângă și-ți încordezi plămânii, domnule P., în asemenea hal încât pământului îi scapă un pârț pufos la polul sud dar scrisoarea tot nu ajunge mai repede de patruzecișinouă de zile

așteparea e atunci când între două fumuri de țigară nu mai suntem în stare să mințim? așteptarea e diferența dintre un ficat bine făcut și o salată de varză roșie?

Răspuns Oficial, după patruzecișinouă de zile

Stimate Domnule P.,

așteptarea e să te așezi încet pe podea și să auzi tropăitul, dansul nunților de furnici, să-ți lipești urechea de un perete (cu priză, preferabil, perete de rezistență) și să auzi marșul fluturilor prin păduri, să stai cu ochii spre cer și stele să-ți cadă pe frunte atât de repede încât să-ți spargă arcada în opt locuri simultan prin care, tot simultan, să-ți iasă opt strigăte de funcționare de poștă masacrate de un viezure indian cu tomahawk de mătase, așteptarea e să fii bărbat și să-ți crească o femeie pe sub piele, să-i simți nasul, fruntea, capul, oasele, carnea, sânii, sexul, coapsele, să-ți vină să te-nchizi la pardesiu doar ca s-o aperi deși e nicăieri, așteptarea poate că e pauza imperceptibilă dintre două buze care au uitat să se închidă, fiind știut recordul dumneavoastră de apnee, domnule P., încă necontestat, nedoborât

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yaUwrIyKiNk&fs=1&hl=en_US&rel=0]