un oraș în care oamenii călătoresc pe biciclete invizibile prin urmare extrem de ușoare poate chiar cu greutate și masă neglijabile îi vezi dând din picioare prin aer ținând strașnic cu mâinile de ghidoane nevăzute alunecând într-o levitație caraghioasă pe trotuare grăbindu-se să ajungă în locuri în care nu au nicio treabă dar unde lumea s-ar prăbuși desigur fără prezența lor

femeile poartă brățări din piele de bărbat la gleznă

e un obicei foarte vechi la care femeile noastre nu vor să renunțe: după împerechere, bărbaților le cade un strat fin de piele din care femeile fac brățări, portofele – unele, mai norocoase, fac geamantane pe care le iau în călătoriile lor din care nu se mai întorc

oamenii nu-și vorbesc în oraș își ating degetele ca și cum ar fi orbi fac schimb de lacrimi în țoiuri de țuică se descoperă încet și de-adevăratelea pentru că orașul a fost binecuvântat cu munți de timp – toată lumea are timp din belșug

pentru noi timpul nu este o problemă – se lăuda primarul în campania electorală

în oraș există o singură companie ea primește salariu de la angajați și se poartă foarte bine cu oamenii pentru că are tot interesul să i se mărească leafa deși acest lucru nu s-a întâmplat de peste douăsutepatruzeci de ani portarul are grijă ca nimeni să nu plece flămând obosit sau însetat de la serviciu așa încât la ieșire există locuri de joacă pentru adulți și o fermă unde poți să-i vezi pe angajați cum dorm cuminți prin iarbă sau își așteaptă rândul la lapte la una dintre cele optzecișișase de vaci centenare din inventarul firmei

ajung în sfârșit la mine pe stradă îi revăd pe cei doi îndrăgostiți care stau nemișcați de ani buni încercând să-și spună ceva

ea, cu acele pregătite, el, cu pielea aproape desprinsă

mă împiedic de o bicicletă invizibilă trântită neglijent chiar în fața casei mele o ridic și o bag în buzunarul unui domn cu care mă intersectez din sens opus și căruia – fără nicio exagerare – i-ar mai trebui un pic de mișcare din când în când îmi caut cheia găsesc în sacou un copil necunoscut vreau să dau fuga la gazetă să dau un anunț dar îmi amintesc că nu mai avem gazete de mult și n-am ce face altceva decât să-i găsesc un loc în casă în orașul nostru copiii apar de te miri unde și din te miri ce de altfel pe majoritatea îi cheamă Dintemirice

în poștă găsesc o scrisoare în care e o brățară împletită din piele dar jur că nu-mi mai amintesc nimic

Foto © Rareș Petrisor