am găsit într-un pod pe care nu l-am locuit niciodată câteva caiete pe care le-am mâzgălit călătorind ici colo plecând dimineața devreme ridicându-mă de lângă propriul corp

doamne, ce frumos dormeam

cumpărându-mi bilet dus din gara pe fruntea căreia ceasul pătrat cu cadran alb pocnea o dată pe minut fără să reușească să-și miște limbile arăta de aproape zece ani ora 7 și 23 de minute când cutremurul de acum aproape zece ani l-a zgâlțâit dar anii au trecut oamenii au ceasuri în telefoane au propriile ceasuri biologice au ceasuri până să moară sau pur și simplu le-a sunat ceasul nimeni nu se mai uită la ceasul din gară e singura gară pe care o știu deși îmi iau cu încăpățânare mereu bilet numai dus e un miracol pe care nici măcar dr.Ștefănescu – expert în călătorii temporare atipice fără scop, sau cu scop terapeutic, numite și călătorine – nu a reușit să mi-l explice

uneori ajung până la Viena dar nici apuc să văd bine colțul hotelului Ambasador coborând pe Tegetthoffstraße că mă ia un somn teribil și apoi mă trezesc dimineața devreme plecând de lângă mine frunzărind în tramvai caietele astea vechi pe care le-am găsit într-un pod sunt câteva flori pe care le-am desenat probabil când eram foarte mic și care azi îmi par niște umflături colorate poate chiar sunt umflături sunt locurile în care plec dimineață de dimineață și nici măcar nu știu

pentru că trebuie să recunosc că numai uneori ajung într-un oraș alteori habar n-am ce mi se întâmplă

doamne ce frumos n-am habar

foto © Rareș Petrișor