oamenii desigur ar dori să muște cu dinții lor de aluminiu din viața mea de lapte pe vremuri stăteau la coadă cu sticle din sticlă viața mea era pe cartelă ascultam câteodată marșul subțire al țânțarilor care visau să devină dinozauri modelele mele de viață viața mea de lapte lapte bătut lapte acru fierbinte spumos

așa, cu gălețile pline de smântână, viața mea vizita orașe, castele, palate, grădini, suflete, ferindu-se de dinții de stejar, viața mea aștepta autobuzul 16, aștepta degerând la colț, alunga viermii de mătase din păr spre livezile cu fluturi din munți, viața mea la film, neștiind dacă pe scaunul din stânga sau pe cel din dreapta stă dintele de aluminiu

așa, camioane întregi cu lapte visând să devină cafea, poate cacao, treceau prin orașe, castele, palate, grădini, suflete, nevoind să lase nimic în urmă, luând totul cu ele, răni care deveniseră autostopiste obosite, călători dubioși, călăi sau/și îngeri

așa, trupul meu împarte pumni de cașcaval în stânga și-n dreapta, corpuri de aluminiu cad în stânga și-n dreapta, trupul meu nu le lasă în urmă, le cară peste tot, inclusiv la Expoziția Mondială a Vieților de Lapte, prin gările ascunse în ridichi, prin bețiile ascunse în rinichi

așa, degetele de urdă ale vieții mele trec prin pletele de piatră ale fecioarelor de piatră din Efes, făcându-i în ciudă domnișoarei Artemis (o lăptăreasă vestită și totuși puțin cunoscută), alungând gândurile lor dăltuite, amintindu-le că istoria le va pomeni drept definiția moliciunii însăși

așa, brațele de iaurt ale vieții mele tremură prin podurile cu bârne de stejar ale altor vieți, așteptând să se usuce florile de tei risipite pe cufere, numărând felinarele cu gaz, mângâind zăbrelele patului în care laptele începea să fiarbă, netezind pielea ridată a bătrânilor, gâdilând copiii, mirosind florile, fumând pe ascuns, țipând sub durerea grea a unei viespi minuscule (viespilor le place iaurtul proaspăt), vopsind cu verde casa albă, microscopică, a unor pescari irlandezi

așa, viața mea de lapte care nu se mai lasă mușcată a deschis o academie de zâmbete unde oamenii râd până le cad dinții, apoi cad și ei, devenind lapte

ce s-a născut din lapte, în lapte se va stinge

viața mea de lapte refuză să se acrească, își duce gândurile cu măgarii prin Hydra, râde de moarte cântându-i la scoica de caramel, bea ca o depravată cot la cot cu salahorii din Santa Maria da Feira, se lasă frământată de mădularele a tot felul de venetici și cu toate astea dimineața e proaspătă, pufoasă, cu bule mici pe buze în care poți vedea curcubeul