tot arunci cuvinte-buzdugan cad mânioase și-ti fărâmă dinții ce simplu ar fi să umplem rezervoarele astea cu sânge să ne sudăm – pricepuți cum suntem în toate – bucată cu bucată când suntem fărâmați am ști foarte exact cât durează cântecele reîntregirilor noastre un an durere egal patru ore de sudură unsprezece ani de chin egal opt ore de sudură cu grupe diferite de sânge un cancer un om apropiat care-ți pleacă sutură pe viu și două luni de gimnastică până la recuperare completă

tot arunci cuvinte-lance prin spații nu se lovesc de nimic de nimeni n-au ecou ți-ar trebui un ecou sângeros să simți lancea înfigându-se în pelicula de sânge a cuiva e necesar să simți pielea pârâind carnea oferindu-se bucuroasă sfâșierii o și ce-ți mai place să vorbești să vezi cum țâșnesc cuvinte-lance în toate direcțiile doar doar s-or lovi de vreun suflet bolovănos și-or întoarce un minuscul ecou semnul reconfortant al singurătății asistate teatrale mortale

tot arunci cuvinte-piatră cad cu înverșunare strivindu-ți trupul cine-ar putea să le prindă pe toate cine ar putea fi găleata nimerită care să mai oprească ploaia asta nenorocită care turtește omoplați șolduri tibii metatarsuri articulații zgârciuri grăsime pur și simplu nu te poți opri să te omori de unul singur te tot schimbi în fel de fel de cuvinte și le arunci prin aer ai tot timpul din lume să aștepți unul înapoi