Desigur, putem fi nişte palme înfricoşătoare care se strivesc una pe cealaltă, uşoare ca un fulg, întinse ca o durere, dar uite că n-am reuşit să fim.
Desigur, putem asculta muzică prin urechile noastre imense, subţiri ca o emoţie, dar sunetele mor înainte de a le cunoaşte. Şi din nou nu reuşim să fim.
Desigur, am putea întinde unul până la celălalt braţele enorme prinse în buchete de stejari, dar îmbrăţişările fug mereu cu trenul dinaintea noastră.
Desigur, ne-am putea striga cuvinte ucigătoare, tăioase ca un nor, dar nici măcar asta nu reuşim să fim.
Desigur, putem fi două hotărâri înverşunate, încinse la brâul unui munte de nepăsare, şi totuşi nu reuşim să fim.
Desigur, am putea fugi pe două planete instabile, obsedante ca o pensie alimentară, dar pensiile mor suprinzător înaintea noastră.
Desigur, am vrea să ne culcăm împreună discret, chicotind ca nişte copii din ciocolată, dar culcatul cămăşilor pare mai autentic.
Desigur, ne-am putea răvăşi părul pietros, mândri ca o galaxie de cerbi, dar coarnele cresc tot mai greu sub bolovani.
Desigur, ne-am putea spune ceva frumos, dar nu ne găsim obrazul.
Desigur, nimic nu e sigur.