se lipeau braţele de pielea ta de hârtie ca nişte timbre, cum altfel?, nu toate erau ale mele, ştiam asta de când le-am lipit prima dată, degetele mele au simţit lipiciul rezidual al fostelor tale timbre, secreţiile fostelor tale iubiri, am simţit saliva lor seacă, urmele zimţate, neregulate ale îmbrăţişărilor care ţi-au franjurat pielea cu promisiuni neîmplinite, cu priviri deşănţate, cu poeme obscene şi cuvinte fierbinţi

se lipeau pieile noastre de hârtie în teancuri de scrisori, citeam rândurile tale, nu toate erau ale tale, de fiecare dată când ploua cernelurile ni se dizolvau una în alta şi nu apucam niciodată să te îmbrăţişez toată, veneau mereu şi mereu alte braţe care voiau să se lipească de tine, ignorându-mi complet urma, saliva, marginile zimţate şi fragile, totuşi ferme, dorinţa permanentă, bărbătească, firească, de a lăsa urme pe tine, de a te impresiona, tulbura, zdrenţui, uza cu cleiul meu industrial de cea mai joasă speţă, mă ignorau pur şi simplu, te luau în braţe pe străzi, îţi năvăleau între foiţele zgribulite chiar în timp ce făceai dragoste cu mine, îşi deşertau uscăciunea milioanelor de kilometri străbătuţi în despicătura ta albă, semiumbrită, tăioasă şi necunoscută până şi celor mai perfizi şi exotici amanţi

se lipeau frunţile noastre de serie limitată, rară, într-un dans atât de tandru şi de strâns, încât simţeam gustul cleiului de dincolo de tine deja, îţi lipeai cuvintele de profilul meu de rege (sau regină, în funcţie de an sau ediţie), treceau prin mine şi poştaşii râdeau de noi cu gurile până la urechi, şi tu continuai să mă apeşi cu prepoziţii, cratime, cuvinte sfârşite, majoritatea inutile, despre viaţa noastră, sute de bărbaţi te strângeau în braţe, le simţeam piepturile puternice, mă apăsau şi mai în tine şi tu râdeai ca proasta, iubită de sute de bărbaţi, neiubind niciunul, şi sute de timbre au tot venit peste mine până când cleiul meu a devenit cleiul lor, până când ne-am încleiat cu toţii coborând şi urcând în mii de avioane, văzând lumea, comentând viaţa unuia şi a altuia, râzând de oase rupte, hohotind de râs la moartea sângeroasă a gladiatorilor, arzând pe la colţuri în arhive

se lipeau braţele mele de talia ta atingându-te molecular, mă consumai râzând, aşa cum ai făcut cu mii şi mii bărbaţi din hărtie cleioasă franjurată, nu puteam să te urăsc, mi-ai spus de la bun început că e o mare diferenţă între femeile din lemn şi cele din hârtie