Cred în paharul ăsta de vin. Cred în icoana asta de sticlă cilindrică, pictată sângeriu, stoarsă de virgine nevisate de niciun dumnezeu, născută de un sticlar anost, plictisit, apoi îmbrățișată de mine de sute de ori. Poate de mii de ori: îmi place vinul. Îmi place să mă rog umbrei ăsteia purpurii, cea mai prezentă dintre toate umbrele, să mă închid în biserica asta transparentă, etern răcoroasă, să îngenunchez pe altarul ei de sticlă groasă, să-mi înmoi oasele în urmele de tanin, în zeama strugurilor sărutați de vânt și soare, să mă spovedesc celor câteva degete de sânge cu gust fructat care ne strânge cerul gurii în lacrimi din trecut sau viitor.

cred în sticla care-mi curge prin sânge

cred în bisericile care-mi cresc în inimă semețe

puțin tulburi

mirosind a must

a șoaptă de departe

cred în bisericile care miros a femeie

mor un pic de fiecare dată când mă așez în strana ochilor ei

cred în boabelecuvinte din care facem vin nicimultnicipuțin

cred în săbiile de sticlă care-mi străpung pieptul de fiecare dată când adorm la cârma corabiei de pe care se transmite în direct viața mea

Cred în paharul ăsta de vin în care orchestrele încep să geamă în absența buzelor mele. Cred în lumina pe care mi-o agăț la uscat pe sfoară dimineața. Cred în omleta cu ardei, cașcaval, mărar și, poate, struguri, din care-mi fac cercei să-i plimb prin lume, de la Marrakesh până-n Jaipur.

Cred în furnicile de toamnă, obosite.

Cred în marșul femeilor nude care mă vizitează noaptea, când toate viorile tac.

Cred în sanatoriile de greieri. Și dacă suntem nebuni? Și ce dacă.

[vimeo http://www.vimeo.com/1004080 w=400&h=225]

Manchester Orchestra // I can barely breathe from clay lipsky on Vimeo.