Crezi că degetele încep de la marginea pielii, dar nu. Încep dintr-o genă rebelă care a vrut să-ţi dea degete mai scurte. Mie, mai lungi. Încep de la răsuflarea microscopică uşurată a unui fir de praf, încă uluit că a scăpat văilor şi munţilor de pe buricul degetului tău arătător. Încep cu pielea fetei dintr-a treia care te-a electrocutat până dincolo de moarte.

Crezi că amintirile încep cu o bicicletă, dar nu. Încep din mizeria de pe opinca unui străbunic, uitat undeva între două traverse de tren şi o cruce incertă, pe lângă Făgăraş. Încep dintr-o mică rană la genunchi din care a curs tot sângele romanilor, tătarilor, hunilor, bulgarilor. Încep dintr-o oală de pământ în care axis mundi era un centimetru pătrat de coastă afumată, vişinie.

Crezi că poezia începe odată cu durerea, dar nu. Poezia începe în firul de iarbă care moare cuminte, ud, culcat pe lama ascuţită a coasei. Începe în genunchiul ascuţit, pe jumătate dezgolit, al unei femei pe care n-ai întâlnit-o. Începe într-o fericire pe care n-ai trăit-o. Începe într-un tramvai portocaliu plin până la refuz cu tâmple tinere, aburinde.

Crezi că tu începi odată cu tine, dar nu. Începi odată cu mine, cel care te scrie acum, aici. Apoi, e treaba ta.

*

You think your fingers start at the edge of your skin, but no. They start from a rebel gene rebel who wanted to give you shorter fingers. Me, longer. They start when a speck of dust microscopically breathes in relief , still amazed that he escaped unharmed from your index finger belly’s mountains and valleys . They start with the skin of the girl in the third grade whose touch has electrocuted you beyond death.

You think memories start with a bicycle, but no. They start with the dirt on a grandfather’s sandals, forgotten somewhere between two rail sleepers and an uncertain cross, nearby Făgăraş. They start from a small knee wound which let all the Romans, Tartars, Huns, Bulgarians blood flow away. They start in clay pot where the axis mundi was a square inch of cherry, smoked rib.

You think poetry begins with pain, but no. Poetry begins in blade of grass which dies quietly, wet, lying on the sharp blade of the scythe. It begins with a sharp knee bone of a woman whom you’ve never met. It starts with a happiness you haven’t felt yet.  It begins in an orange painted tram packed with young,  steamy temples.

You think you start with you, but no. You begin with me, the one who’s making you out of writing here, now. Then, you’re on your own.

photo ©Rareş Petrişor, 2011