n-am absolut nicio șansă mi-am luat încălțările ușoare niște mocasini de o culoare incertă optsprezece la număr pentru toate picioarele mele și m-am aruncat flămând în ocean face parte din obligațiile mele zilnice să caut perle pe care să le fac șirag să le vând amintiri în portul vechi unde miroase a călătorii lungi și fuste nespălate a pește stricat și a lehamite de pește a praf centenar piața perlelor a scăzut dramatic având în vedere recentele evoluții din țară (moțiunea de cenzură) și străinătate (seismul din Japonia) dau radioul subacvatic mai tare mult mai tare un grup de rechini curioși ascultă știrile cu pasiune tresar în grup câțiva dintre ei îmi retează în glumă cinci picioare înot cu greutate n-ai nicio șansă îmi strigă un crab bolnav două sepii îndrăgostite îmi umplu stilourile cu cerneală dar jumătate dintre speciile apei încep să râdă ținându-se de burțile solzoase cine să vadă ce scrii în întunericul ăsta n-am absolut nicio șansă unde aș putea găsi o bucată de hârtie în bezna asta radioul continuă să difuzeze știri difuze rechinii prind bulă după bulă toate știrile importante fiți amabil întreb un cal de mare unde aș putea găsi niște perle? știți, tot portul mă așteaptă, e ultima noastră speranță… nu ai nicio șansă îmi spune căluțul și recunosc în el bașii lui pavarotti și-mi întoarce brusc spatele sub forma unei splendide cocoașe fredonând o arie necunoscută ce-i fierbe în impresionanții plămâni unde îmi e șiragul de perle? răcnește un gând către altul dar răspunsuri n-am e evident că n-am nicio șansă să mă-ntorc pe uscat cu vreo perlă cad în genunchi în fața unor corali dați-mi cevaaa dați-mi orice sunt orbi oricum nu-și vor da seama dar nu mă pot întoarce cu mâinile goale și-atunci rechinii organizară un masacru ad-hoc (te poți oricând baza pe ei când e vorba de sânge) și-ncepu un desfrâu molatic un slow motion delicios cu sânge, fâșii spiralate de piele, de carne, fărâme fotografice de oase sparte-n așchii plutitoare, o suspensie groasă, greu penetrabilă, globi oculari de mărimi diferite ce ai parcă propria lor viață înaintează spre guri hămesite ca niște planete lucioase către găurile lor negre, toate posturile de radio subacvatic trimiseră corespondenți, ce măcel, dragi ascultători, dragi iubitori ai vieții și morții deopotrivă, este o minune, e un miracol, iată cum acest om, dacă putem să-l numim astfel, cel care până azi nu avea nicio șansă, a reușit, prin propria izbăvire să înfigă steagul mântuirii depline în acest biet fund de ocean, uitat de lume, dragi ascultători, aruncați icoanele cu jacques cousteau, închinați-vă acestui trup nou, acestei specii necunoscute, ariene, cu multe picioare dintre care rechinii au mâncat deja câteva, fiți amabil intervin eu unde aș putea găsi niște banale perle, știți, m-așteaptă pe țărm sunt frații mei care miros a călătorii și gânduri nespălate nimeni nu m-aude e clar că nu am nicio șansă e atât de întuneric și de moale locul ăsta încât alungă căutătorii de perle nimeni nu și-a pus întrebarea ce caut eu de fapt aici ultimele șuvițe de sânge marin se pierd ceea ce am putea numi aievea n-a mai rămas nimic doar niște rechini amabili care își potrivesc papioanele îmi întind o tavă cu vită binefacută un vin din sânge burgund sunt obsedat de gânduri lichide acasă mă așteaptă cuțitele fraților mei gurile lor care miros a oceane ruginite n-am absolut nicio șansă știrile se aud tot mai departe se pierd într-o groapă un fund într-un alt fund de ocean caii de mare îmi întorc toți spatele bancuri întregi de clopote dăngăne niște rugăciuni cvasimute n-a mai rămas nimeni deci un moment de jale n-ar avea niciun rost mă simt ușurat deși cu mâinile goale am înfipt steagul izbăvirii și mă îndrept golit șters inutil barbar spre marginea luminoasă a placentei mele din care ies zilnic victorios cu tigvele lor la gât

domnule, aveți ochii lui peter o’toole dar sunteți la fel de prost ca un târnăcop. dacă o’toole ar pune mâna pe târnăcop, aș putea fi câteva zile perla dumneavoastră. nu mai mult, că am o agendă încărcată. din larg, corăbii în formă de rechin mârâie către cer pe tonuri grave. portul muncește până cade lat prin cârciumi, bordeluri, vase aruncate de greșeli prin țărmuri pustii. două trupuri se prăbușesc îmbrățișate la podea, epuizate, indiferente la tot ce se-ntâmplă. ea are un șirag de perle la gleznă. el zâmbește, privește largul mării prin fereastra cât o coală de hârtie și-și aprinde o țigară.

pe fundul oceanului una dintre sepii aprinde o lumânare și se cufundă într-o stare de meditație. radiourile tac; nu mai sunt bani de publicitate. viața a scăzut mult la bursă și nu mai interesează pe nimeni. cealaltă sepie și femeia cu șirag de perle se simt și-și zâmbesc, neștiute. le-nchin o cupă cu sânge și-o iau de la capăt. n-am absolut nicio șansă, dar îmi place să înot.