un bărbat răgușit mârâie un hit din anii ’80 pleoapele sunt grele din tavan cad încă păsări vișinii ce-am visat? n-am visat poate eram o pisică înspăimântată de un păduche imens îl ia pe păduche de braț și privesc răsăritul de la etajul al zecelea zece zece care-i și întrece păduchele sare ca un turbat ia soarele și mi-l înnoadă în jurul gâtului ce bine-ți stă răcnește răgușit cântând un hit din anii ’80 poate eram o înghețată de primăvară glazurată-n iarnă bine-ați venit doamnă, aici, la balul nostru, veți întâlni cele mai grozave creaturi, de la crocodilul Miranda miraculos mirat, până la frezia pricepută la freze care și-a schimbat frizura și ne privește cu ură și frișcă pe gură, poftiți,

poate eram un țânțar cu un comportament bipolar conducând cu o viteză incredibilă o mașină cabrio printr-un lan verde de grâu am un singur cd în ditamai mașina sunt fericit în dreapta mea e o femeie superbă are coaspele împletite în patru se înnoadă splendid în talie aripile îi flutură splendid și transparent pe serpentinele din munți un vultur singuratic ne privește cu ciudă boule, îi zic, și mă amuz auzi un vultur bou și zâmbesc și atunci gura îmi crapă până la glezne și zâmbetul meu se deșartă pe toată strada nu mă vindeți nu mă vindeți vă rog! două kile de zâmbet spune o maimuță rotundă având desenată Africa pe fundul roz maimuța bate de două ori din palme și-și ia zborul,

poate eram un aparat de fotografiat încastrat într-un cercel de chihlimbar am stat cuminte treizeci de ani în cutia unei femei e aproape bătrână dar fiica ei mă-nalță mă prinde în lobul ei rozaliu (total diferit la atingere de curul maimuței) și mă poartă prin lume mai pe seară un coleg de clasă mă ia-n gură mă-mbăloșează și-apoi râde ca un vultur-bou tot timpul îi fac fotografii cine știe poate va ajunge un bărbat strașnic fetei care mă poartă încep să-i crească sânii pletele îi devin mai grele și mai parfumate pielea i se albește și devine mai fermă îi văd lumea pe sub bărbie îmi place cum stau atârnat așa fără să-mi pese de nimic scuturându-mă când aleargă după autobuz întristându-mă când mă uită cu anii într-un sertar,

poate eram un abur care se ridică de pe pelicula unei cești de cafea un abur care nu știe ce e viteza sunetului sau a luminii nu știe ce înseamnă să mergi cu viteză într-o mașină cabrio pe serpentine și aripile iubitei să fâlfâie transparent în vânt aburul se ridică se plimbă un pic prin cameră ascultă un hit mârâit din anii ’80 dansează vesel până la descompunere zăbovește un pic în propria-i uluire n-a ști niciodată cât de frumoasă ești altfel s-ar fi descompus înainte de naștere o lume fără aburi,

poate nici nu eram