sunt roata unui geamantan care trece în viteză prin aeroporturi văd vârfurile pantofilor siluetele mă amețesc îmi place liniștea benzilor automate halele pline de neoane sunt parcurile în care-mi citesc cărțile mâini de hamali brutali mă întorc pe toate fețele câteodată mă țin pentru ei și sfârșesc amar într-o casă cu o jumătate de dormitor și o masă strâmbă în bucătărie care are mereu mușamaua lipicioasă

ce cuvânt și ăsta mușama

dar fug

și ajung din nou în aeroporturi avioane un gol în stomacul meu de plastic la fiecare decolare acolo în lumea noastră a geamantanelor și roților de geamantane e frig avem limbajul nostru ce credeți ne auzim ne vorbim ne bârfim ne spunem ce lucruri avem cine nu și-a spălat cămășile cine cară pantofi pentru amantă

și fug (sigur, aș putea spune că zbor, dar toată lumea știe că roțile de geamantan nu au aripi, nici măcar un mugur de aripă)

Malpensa, Dulles, Frankfurt, JFK, Heathrow

siluetele mă amețesc sunt atât de încete și se rotesc în jurul meu de-mi lasă un gol în stomac, si atunci fug dn nou, puțin

ajung într-o garsonieră mică e un pic mai mare decât mine nici nu credeam că există asemenea garsoniere în paranteză fie spus pe un raft e o fotografie cu ei doi nicio fotografie cu mine cine ar fotografia un geamantan în care stau mute două cămăși o carte o periuță de dinți cumpărată la Roma o vedere nescrisă care probabil va rămâne așa

două cămăși și o periuță de dinți puțin tocită asta poate remarca oricine

trântit la podea pot vedea totuși cu coada ochiului unei balamale buletinul de știri e zăpadă la Shanghai și aveam drum acolo aud o sticlă vărsându-și conținutul într-un pahar poate nu tot

sunt obosită, îi spune ea la telefon. nu mai plecăm, îi răspunde el, indiferent, în galena microscopică a telefonului mobil.

sunt în mijlocul unei tragedii. starea asta de ședere mă ucide. desigur.