de ceva vreme nu mi-am mai citit în dinți îi poți vedea cum strălucesc noapte de noapte pe cerul gurii i-am smuls pe toți nu mai puteam suporta să-i văd mușcând din tine de ceva vreme nu mi-am mai frânt degetele le poți vedea cum atârnă pe marginea apei le-am smuls pentru că nu mai puteam suporta să le văd coborându-ți pe sub haine sunt ascuns în spatele unui minuscul clopot de sticlă în care am pus ultima gură de alcool lăsată de cei dinaintea mea alți proști care au muncit au săpat au construit și ei un minuscul monument al distanței față de tine în care sună minuscule clopote de sticlă din care bem nopțile în care nu mai vedem nici dinți nici degete în care nu mai știm cine suntem și dăm drumul tare la muzică să ne dea un ritm să ne dea o notă de care să ne agățăm și în toiul nopții am căutat să văd dacă adresa distantadintremine.ro e luată și dăm năvală în porturi umplem corăbiile cu carnea disperării noastre vâslim dintr-o suflare până pe țărmul celălalt care celălalt mereu e un celălalt și atunci monumentul se prăbușește dinții scrâșnesc oamenii fug fug toți cei dinaintea mea rămân urmele lor șezuturi lucioase de scaun niște zgârieturi pe parchet oglinda de la baie îmbătrânită paturi nefăcute mirosind a câțiva pași mai aproape de sfârșit i-am smuls pe toți unul câte unul din carnea ta nu mai suportam să-mi traverseze porturile să-mi umple corăbiile să-mi împingă vâslele cu piepturile și brațele lor umflate de neputință de dorința continentului tău umbros proaspăt bogat locul în care casele au clopote minuscule de sticlă sub care ne bem sunetele în deplină tandrețe uniune și împăcare cu ratarea da pentru că i-am împușcat până la unul pe toți

de ceva vreme porturile mele sunt goale și aproape că am murit de cât de viu sunt

foto ©Rareș Petrișor