mi s-au albăstrit gleznele erai întinsă lângă mine îți curgea ceață din urechi am crezut că a venit în sfârșit momentul să chem doctorul și preotul să se termine toate dar pe ușă au intrat trei elefanți cu colți de fildeș ochi de fildeș suflet de fildeș transformau în fildeș absolut totul în jur am devenit fildeș bucăți din noi au ajuns la gâtul unor femei frumoase – sau cel puțin așa mi se părea din unghiul din care le priveam – ochiul meu stâng a ajuns butonul unui mare om de afaceri am învățat multe de la el aș putea să-mi deschid propria afacere dacă aș vrea dar n-o să mai fiu niciodată nimic în afară de fildeș

îmi aduc aminte uneori de tine de noi aveam gleznele albastre dormeai aproape fără să scoți niciun sunet ca moartea unei spume de lapte care dispare fără să sune nicio surlă bulă cu bulă poc poc și dacă n-ai vedea-o nici n-ai ști că dispare și dacă nu te-aș vedea nici n-aș ști c-am fost și femeile frumoase care mă saltă cât e ziua de mare pe piepturile lor lipindu-mă de alte piepturi păroase musculoase bolnave tinere bătrâne de cămăși transpirate și povești deja terminate dar piepturilor lor le place să se agațe de sfârșituri să le strângă cu patimă în brațe iar apoi mai apoi chiar înainte de ultima lor suflare să treacă delicat cu buricele degetelor peste bucata albă decupată în formă de elefant din cei care am fost cândva când îți curgea ceață din urechi

foto ©Rareș Petrișor