sunt două doamne atât de bine, de fapt ghicesc că sunt bine pe sub posibil înșelătoarele lor veștminte, încât îmi îngheață picioarele când le văd și trebuie să mă așez neapărat, așezare ce face să se miște un pic perdeaua, insesizabil pentru cele doamne care trec ca o zi de miercuri, nici foarte repede, nici foarte încet, așa, cât să te doară preț de câteva minute, apoi să te facă să închizi ochii cu gândurile la faldurile veștmintelor lor care se întind – tu ești cel care trage de ele – apoi cedează și acoperă amorf parchetul ca în scena unei crime, lăsându-ți în față două trupuri goale pe care, trăind numai și numai în imaginația ta, le uiți succesiv și extrem de iute pe măsură ce-ți muți privirea de la unul la altul, de la una la alta, și-ți spui (cuvinte ca niște lovituri de ciocan) aș putea să le iubesc toată viața pe doamnele astea două, care nu sunt două, sunt nouă, nouăzecișinouă, doamne, ce copile sunteți, doamnelor

– și tu, domnule

dacă reușesc să mă apropii de fereastră fără să tremure perdeaua îl văd, așa cum pleacă în fiecare dimineață, la ora 7 și patruzecișișapte de minute, încercând să evite marginile bucăților uriașe de bordură (am citit că asta e o manie, dar cine e perfect? în niciun caz colonelul care m-a lăsat în plata domnului pentru actrița aia nenorocită, și cu un neg păros pe maxilar, pe deasupra!), cum își aruncă aproape tandru fularul peste umăr lăsând câteva frânturi de aer molatic în urmă, îi văd pantofii de culoarea catsanei atât de lustruiți (ar putea fi foarte bine unul dintre bărbații care își lustruiesc pantofii cu scuipat, da da) încât oglindesc o lume în miniatură deformată, desigur, după legile fizicii, mai ales ale opticii, îmi place să-i văd dimineață de dimineaă silueta neagră cum se decupează precis din colțul ăsta de stradă mereu confuz, neclar, plin de ceață și nedeterminare, îmi place să-mi imaginez umbra aceea de aer cald care-i iese pe sub gulerul cămășii mirosind a dragostea unei femei și dușul de dimineață (poate și a un parfum oarecare, nu contează, nu mă omor după parfumuri) și să mor de plăcere, cu picioarele înghețate, că într-o seară, când se întoarce istovit și tulburător de absent, greșește ușa, sună și-mi tulbură perdeaua

– mă scuzați, doamnă, e o greșeală…

acum, când mă uit la tinerii ăștia, îmi dau seama c-am trăit degeaba, totul în grabă, totul în viteză, păi îmi plăcea, domnule, să mă îndrăgostesc, să îi scriu mai întâi o scrisoare, să aștept săptămâni la rând un răspuns (de cele mai multe ori nu venea, n-am avut noroc la femei, de), apoi să o invit la o plimbare, să sufăr ca un câine, domnule, asta nu știu copiii ăștia, să râdă cu suferința la piept, să-i simți acul de siguranță cum îți străpunge pielea, acum sunt bătrân, îmi îngheață picioarele, nu mai am niciun fir de vodcă, mi-am vândut ceasul sovietic pe două parale, pensia o împart cu un amărât de la parter care mă mai lasă să stau la fereastra lui de două ori pe săptămână nici la dializă nu mă mai duc din cauza ferestrei, așa-mi place că-mi îngheață picioarele, să mă uit la copiii ăștia cât de proști sunt și cât de mult aș vrea să fiu ca ei, să-mi simt inima ca pe-o piatră care-mi apasă pe stomac

– ce spuneți domnule doctor, nu e piatră, e cancer?

s-a lăsat așa un frig aerul e bolovănos plămânii îl înghit greu, caloriferul, chiar ăsta de lângă fereastră, e stricat și frisoanele au început să-mi scuture umerii, ce-mi place s-o urmăresc pe doamna asta trupeșă cum bălește după profesorul de teologie din casa de vizavi, mă gândesc, inevitabil, la G., duduia care mi-a rupt inima acum 48 de ani la serbarea de ….zdrrrrrr

– bună ziua, e miercuri, e ziua mea de stat la fereastră, nu vă supărați…

ne încurcăm în zilele astea de miercuri, le ducem în buzunar ca pe o vedere, ne încurcăm în serile de miercuri când ne îngheață picioarele la fereastră, ne împleticim în nopțile de miercuri când nu putem să respirăm fără ferestre și totuși nu cerem ferestre niciodată, mințim cu nerușinare că ne plac zidurile și canapelele și mesele și parchetul și dulapul de pal și patul cu saltea tare sau salteaua așezată direct pe podea și chiuveta și tavanul și zgomotele din vecini și murim joi dimineața