lumina cădea altfel pe pielea ta subțire aveai probabil câțiva ani mai puțin decât mine în radiouri urla un cântec revoluționar știrile erau șterse continentele de sub fusta ta tremurau și se încrețeau așteptând să iasă din umbră am instalat un nou dumnezeu în patul acela în care mă rugam în fiecare seară din pori ne ieșeau cădelnițe din oase ne ieșeau demoni din carne ne ieșeau taine din sânge ne curgeau confesiuni care se închegau în tomuri frumos aranjate în bibliotecile școlarilor laici

vom ajunge și noi să credem 

țipau străzile în urma noastră casele se dărâmau una după alta cu fiecare expirație și rămânea totul tot mai gol rămânea numai patul acela nefiresc de mic atât de mic încât prima dată când visul meu și-a permis să înnopteze lângă tine a rămas cât alb pe unghie un loc pe care l-am văzut de mii de ori și care n-a încetat să mă sperie prin inexistența lui

voi ajunge și eu să cred