– Fiți amabilă, doamnă, am cerut explicit un palton convex, spuse răspicat domnul P., oarecum uluit de indiferența, mai degrabă delăsarea ce aducea o lehamite prin firul telefonului, prin galena plină de paraziți, prin receptorul gălbui pe care se mai vedeau literele perfect decupate ale logo-ului Telefunken, prin ureche, lovind deranjant timpanul, creând stimuli cerebrali care provocau senzații deloc plăcute ocupantului apartamentului numărul 7, scara 1, strada Maior Ostășescu, București. Adică domnul P. în persoană.

– Și?, întrebă pe un ton acru-indiferent operatoarea. Convex ați cerut, n-am avut decât concav. Asta e, nu trebuie să faceți atâta caz. Unii au cerut nasturi cu elice și le-am trimis bricege aeropurtate pentru că nu mai aveam nasturi pe stoc. Încercăm să nu ne lăsăm clienții cu ochii-n soare, dar dumneavoastră nu apreciați asta. Mă rog, și-și drese glasul, s-ar putea să nu fie cel mai comod palton pe care-l avem pe stoc, dar măcar e ceva, nu?! Am fi putut…

– Doamnă, cred că vă bateți joc de mine, zău!, interveni agasat domnul P., răsucind mecanic cablul spiralat al telefonului, gest care nu avea nimic în comun cu starea de furie a domnului P. Dimpotrivă, dacă ai fi observat doar plimbarea ageră a degetelor prin spiralele gălbui, ca niște vipere iuți care se înfăsoară abil pe crengile ce le poartă spre pradă, ai fi zis că domnul P. e un îndrăgostit târziu care-și mângâie indiferent buzunarele vestonului, cu toate posibilitățile întâlnirii deja explorate, cu rezultate deja experimentate, deloc surprinzătoare. Dar domnul P. era o pungă de plastic foarte fragilă plină până la refuz cu nervi lichizi. Fierbinți. Doamnă, mă strânge groaznic! Nu-l pot purta nici măcar până la baie, e culmea! Săptămâna viitoare particip la o cununie, apoi am două concerte. Luna viitoare sunt invitat la cel puțin o înmormântare – am fost nevoit să refuz două pentru că viitorii răposați nu-mi erau foarte apropiați, să fim sinceri. E absolut îngrozitoare situația în care mă puneți!

– Stimate domn, nu mai strigați la mine, vă rog, se răsti și duduia de la capătul firului. Sunt doar o operatoare: nu am habar despre vânzarea dumneavoastră. Aici nu mai e nimeni; ați sunat oricum după orele de program, mare noroc că m-ați mai prins… Mă rog – și-și drese glasul din nou, ca în mijlocul unui discurs important – puteți reveni mâine, când…

– Doamnă, eu nu revin deloc, amenință domnul P și-i trânti telefonul în nas.

Se privi lung și deznădăjduit în oglindă. Privirea i se plimbă pe curbura taliei, deformată comic de concavitatea exagerată a modelului. Pff, ce, mai am eu vârsta paltoanelor concave?, se întrebă trist, fără glas, mișcând doar buzele ca la un exercițiu de dicție, în fața unei siluete de clepsidră pe care refuza s-o accepte. Se mulțumea doar cu gândul organelor interne mai protejate și mai apărate de grăsimi.

În fond, de ce nu? O înmormântare nu e decât o înmormântare.

*

– Please be so nice, ma’am, I’ve clearly asked for a convex coat, bluntly said Mr. P., somewhat amazed at the indifference, or rather laxity bringing disgust through the phone, through the galena full of parasites, through the yellowish receptor still bearing the perfect cut letters of Telefunken’s logo, through the ear, disturbingly hitting against the eardrum, creating brain stimuli which had provoked not so pleasant feelings to the apartment number 7’s occupant, building A, Ostăşescu Major Street, Bucharest. That’s Mr.P. in person.

– So?, the operator asked in a sour whatever tone. Convex you may’ve been asking, concave was all we’ve got. This is it, you shouldn’t get so much fuss. Some have asked for self-propelled buttons, yet we have sent them airborne penknives ’cause we ran out of buttons. We try not to let our customers left in the lurch, still it seems you do not appreciate this. I pray, and she cleared her throat, it may not be the most comfortable coat we have in stock, but at least it’s something, right? We could …

– Madam, I think you’re making fun of me, really!, Mr.P. intervened, annoyed, mechanically turning the phone’s coiled cord, a gesture that had nothing to do with Mr.P’s angry state of mind, on the contrary, if one has just noticed his fingers subtle walk through the yellow spirals, like swift vipers cunningly wrapping branches bearing them to their prey, one should have said Mr.P. is a wise lover impassivelly caressing his tunic pockets, having already gone exploring the next meeting’s all possibilities, having already gone experiencing all previous results, not surprising at all. Instead, Mr.P. was a very fragile plastic bag filled to the brim with liquid nerve. And hot. – Madam, it’s terribly tight! I can not even wear it to the bathroom, it’s rather too thick! I’m supposed to attend a wedding next week, then two concerts. Next month I’m invited to at least one funeral – I had to decline two because the dead-to-be were not very close to me, to be honest. This whole situation is absolutely appalling!

– Sir, do not yell at me, please, the operator spat at Mr.P in turn, by the other end of the phone. I’m just an operator: I have not a single clue about your order. Here is no one, you called us after hours, anyway, and were very lucky you’ve got me on the phone… I pray – and cleared his throat again, as in the middle of an important speech – you can come back tomorrow, when …

– Madam, I do not come back at all, threatened Mr.P, and bluntly hung up the phone.

For hours, he stood in front of the mirror desperately looking at himself. His looks were crawling over the waist curve, comically deformed by the exaggerated concavity of the coat model. Well, do I still have the age wearing concave coats?, he wondered sadly, his voice muttered in silence, just moving the lips like in a diction exercise, standing in front of a hourglass silhouette that he refuse to accept. He was happy thinking of his internal organs more protected and defended against the fat.

In fact, why not? A funeral is just a funeral.