Când fericirea e la îndemână, ne amintim că avem picioare.

Îmi plac oamenii cu gâtul transparent, le vezi cuvintele din timp.

Am avut un asemenea apetit pentru nefericire, încât am semănat multă vreme.

Dimineața, când îmi privesc picioarele atârnând din pat, mă îndoiesc că suntem o specie inteligentă.

Ne întâlnim cu atâția demoni în viață, încât în mod sigur avem nevoie de reguli de circulație.

Îmi place să cred că nu există suflet când intru într-un supermarket.

De ce nu există un indice al frumuseții care să reglementeze piața mondială de dorință?

Singurul om care nu mă cunoaște cu adevărat sunt eu.

Durerea intră întotdeauna pe ușa din față.

Viața e frumoasă oricum, dar mereu ni se pare ba că are țâțele prea mici, ba prea mari.

Îmi plac nopțile cu siluetă discretă. Să le simt mirosul, dar să nu-mi apese pieptul.

Gândurile trăiesc în oceane minuscule. Ne surprind, uneori, când ființează sub formă de lacrimi.

Nu poți înțelege ceea ce nu poți trăi. Restul sunt vorbe goale.

Orice ar muri în pădure, copacii miros la fel.