nimic nu mă face mai ușor decât propria-mi greutate bolovanii unor sentimente pe care mi-am uscat cândva cămășile asudate prin întunericul orașelor încearcă să-mi spună ceva să iasă din adâncurile ușurătății mele să mă arate lumii urât meschin și vulnerabil

hai brațelor să cântăm acest innuendo drăguț să ne prindă răsăritul pe o plajă pufoasă să ne dăm un like din gură-n gură să ascultăm un hit la aceeași cască să ne sharuim fericirea pe facebook și să uităm de bolovanii din cămășile noastre
mi-ar plăcea să mă pot uita în jos și să nu văd altceva decât dealurile unor sâni tari și (cu voia lui Dumnezeu) mari dar viața noastră nu zboară atât de sus din locul în care aștept se văd doar bolovani pe care îmi uscam cămășile asudate și singurele care vor să iasă la suprafață sunt pietrele păcălindu-ne iar și iar că sunt spinările unor delfini minunați
pe spinările delfinilor cămășile nu se usucă niciodată

cel puțin nu în orașele în care am călărit eu întunericul