Străzile orașului seamănă cu niște vene: oamenii curg întruna, pompați de autobuze, case, saloane de coafură, birouri, clădiri impozante, supermarketuri. Oamenii fac uneori cheaguri; orașul respiră mai greu, dar nu moare. Sunt un strop de sânge în vena unui oraș vechi.

În orașele vechi, femeile își poartă tristețile pe partea dreaptă. Unele și le prind în coc. Femeile cochete, în orașul meu, poartă cocheți, adică tristeți în coc.

Pe strada mea s-a oprit, nu demult, un automobil luxos. A fost primul automobil luxos pe care l-am văzut de aproape. Vopseaua lucea ca foaia de lumină a lacului, dimineața. Din mașină au coborât braț la braț douăzecișișase de caiete de însemnări, toate legate în cea mai fină piele. Au început să curgă și ele prin venele orașului, nestigherite că se expun în pielea goală. Probabil că nu o să uit automobilul acela niciodată.

În orașele vechi, femeile își poartă bărbații nenăscuți în brațe, legănându-i, trădându-i, așteptându-i. Femeile cochete, în orașul meu, poartă cocpii.

Mi s-a părut, nu demult, că am zărit din nou atutomobilul acela minunat. Poate mi s-a părut, însă pe loc mi s-au umezit ochii și m-am oprit o clipă să șterg balta de pe jos, moment în care orașul a făcut un stop cardiac.

Oamenii curg întruna, pompați de femeile cochete, citind caiete cu însemnări.

Astăzi miroase a lămâie.

 foto ©Rareș Petrișor