se frânge totul se fărâmă baionetele în tulpinele unor păpădii se îndoaie picioarele inimilor sub greutatea unei mărturisiri ne zboară acoperișurile suflate unsprezece mări și unsprezece țări de o șoaptă rostită în somn ne trezim diminețile numărând cocori cocorii zboară nemaiștiind ce litere să scrie cocorii au intrat într-o societate literară secretă s-a dus dracului și ultimul secret țipă la mine un cocor bătrân gata să explodeze de votcă și suc de roșii se prăbușesc femei pe stradă nemaiputând să-și ducă dorul de prunci vezi bărbații subțiindu-se niște fire de păr vorbitoare o șuviță este toată viața mea niște copii își scriu cu o minge unul pe sufletul celuilalt ceva mingea refuză să mai scrie elefanții uriași de la colțurile străzilor se topesc lava lor îmi dogorește obrazul se duc și ei în lumea de metal a elefanților o să facem gloanțe din ei și o să le dăm copiilor noștri să se apere de cocori bătrâni și fără sens poduri se prăbușesc poți auzi și-n somn munții de moloz care se-nfundă-n văi noi pe unde mai trecem cum ne mai vedem frații și surorile zburați! râd cocorii explodând unul câte unul sub gloanțele copiilor

o șuviță este toată viața mea să-i dăm foc și s-o privim arzând la o gură de votcă

și suc de roșii

poate e mai simplu așa să scormonim prin mizerie să ne îmbătăm cu cei care am fost niciodată cu cei care vom fi ne e frică de cei care vom fi unde vom fi trecutul e confortabil e sigur e cert nu ni-l ia nimeni îl prăbușim râdem de el când nopțile sunt ascuțite și tari

ce imperialiști

până și Darth Vader era om veți spune desigur îi plăcea votca și despicatul firului în patru o șuviță asta-i tot