tristețile sunt mai înțelepte ni se așază pe umeri cu trupurile grele zboară odată cu noi fără niciun efort mișcări calculate reflexe învățate în atâția ș-atâția ani minciunile nu mai smulg respirații adânci din noi ancore din aer care se desprindeau cândva cu tot cu pleură sânge curgea din noi de-o parte și de alta a șanțului unei despărțiri acum suntem seci ne privim în oglindă cum ne golim ne mai amuzăm din când în când amintindu-ne cum ne smulgeam hainele unul altuia pe let my body do the talking n-a rămas nimic nici măcar un nasture de-atunci ancorele zac ruginite aproape de gleznele picioarelor noastre grele metalice înfipte ca niște cuie în lumea asta pe care o așteptăm cuminți să crească în jurul nostru ca un sicriu tristețile își iau câteodată zborul lăsându-ne umerii ușori de vată ne-am putea lejer lovi creștetele de ceruri never want to put the feet back on the ground și tragem un fum care ne ajunge minciunile din urmă se culcă sălbatic cu ele și ne rupe lanțurile ancorelor de aer

fără să știm exact ce vrem

foto ©Rareș Petrișor