ca mai toate ratările nu prea intensă nu prea rece nu prea tăioasă nu prea fierbinte mai scriem un pic mai ratăm un pic doamne dă-mi virginele care se ascund în spatele Nobelului ce frumoase sunt cum am ratat autobuzul 300 care mă ducea la Chibrit sfrijit chinuit am ratat coada mai scurtă de la hypermarket am ratat ofertele speciale am ratat-o pe fata aia cu picioare lungi și sprâncene ca ghidonul unei motociclete de curse am ratat ultima suflare a bunicilor mei am ratat răsăritul cel mai extraordinar de perfect în care lumina cădea nemaipomenit de nemaiîntâlnit de perfect lumina era încântarea și uimirea primului decolteu căscat ochilor unui adolescent fraged era prima zi de școală am ratat lumina aia în care trebuia să iasă cea mai frumoasă fotografie a mea care trebuia să mă propulseze ca un mare fotograf în lumea premiilor și-am rarat-o cum am ratat trenul de Brașov acum nouășpe ani de-am dat cu televizorul de pământ singurul televizor de pe palierul nostru din cămin unul Sport în cutie de lemn cu butoane conice negre am ratat nu prea tăios nu prea rece nici fierbinte

am ratat cum se ratează domnilor

am ratat meningita din clasa a zecea am ratat beția din anu’ntâi de revelion am ratat de puțin să plec în Antarctica urma să fiu tehnician sau poate chiar poștaș ce frumos! să duc telegrame celor unsprezece locuitori ai stației ai un copil ți-a murit cineva te-au dat afară te-ntorci acasă chestii dintr-astea până și semiratările au devenit ratări când sunt puține cresc în importanță sunt ratări pline chiar dacă sunt palida umbră a celor importante vibrezi la fel da domnule am ratat și uite câte alte lucruri am prins o veni și Nobelu’ meu

dacă nu cumva voi fi plecat să prind lumina aia care mă va fi consacrat ca mare fotograf

fotografia aia în care se vede limpede (în lumina extraordinar de perfectă) cum cineva se ratează pur și simplu