nu mai suport sarea violet
atât de grăbit încât nici n-am apucat să-mi înmoi brațele în ziua de ieri este obiceiul meu în fiecare dimineață înainte de a mă spăla pe dinți cu sare violet adusă tocmai din Hodorong Kong în fiecare dimineață îmi bag brațele măcar până la cot să simt ora 11 de ieri să-mi lase niște crestături pe brațe să ne bucurăm cu toții aici în celula de azi nu-mi pare rău pentru ce-am făcut, omorâtă instanță, nu-mi pare rău deloc ba îmi pare foarte greu ieri de exemplu când mi-am vârât degetele în alaltăieri am simțit panica unui domn a cărui fiică în vârstă de numai nouăsprezece ani a suspinat după mine pe stradă așa bronzat înalt și elegant cum sunt pardon cum eram purtându-mi ușor pe-o parte pălăria împletită din fire pânză de păianjen brazilian cu o ușoară notă de parfum sirian alaltăieri când am intrat până la umeri în ziua ce tocmai se sfârșise am văzut cât se poate de limpede patru indivizi extrem de suspecți căutând profeți în barurile din periferia în care locuiesc păreau să fie destul de mulțumiți mi se întâmplă fel de fel de lucruri bizare astfel încât mi-am băgat mâinile într-un ieri oarecare să găsesc un doctor de ce cauți doctori în trecut? m-a întrebat aproape agresiv primul găsit caut pentru că sunt obsedat de pălărierul transparent cvasiinexistent care mi-a făcut pălăria asta care pălărie? asta nu ai nicio pălărie domnule, ești nebun! vedeți asta e și ideea poate suflă un vânt teribil poate am îmbătrânit poate am și murit mâinile îmi tremură îmi e și frică să le mai înmoi în vreo zi de ieri nici nu mai suport sarea violet încerc să o schimb cu bicarbonat din Regatul Uimit al Micii Britanii poate mi se întâmplă toate astea și fata aceea de nouăsprezece ani a fost o fantasmă totuși zilele de ieri par atât de reale sănătoase zdravene îți vine să muști din ele ca dintr-un măr de plastic obiceiul meu este să-mi înmoi brațele în ziua de ieri imediat după ce mă trezesc doctorii spun că e ceva firesc dar nici măcar nu s-au legitimat unul seamănă cu Bruce Willis al IV-lea fir’ați ai dracului cu sângele vostru albastru ce le-am zis-o și am fugit într-o altă zi nu nu sare violet foto ©Rareș Petrișor |