și turnam plecările noastre în forme de fontă cele mai ciudate au fost niște elefanți strâmbi pe care i-am vândut pe piața neagră din India stau și acum în colecția abandonată a unui colecționar mort din Tamil Nadu voiam neapărat să lăsăm ceva în urmă din toate durerile astea

ca și cum stomacurile noastre s-ar deschide și am bombarda țările astea de parchet sau dungile albe de pe trecerea de pietoni

dar am făcut și lucruri mai frumoase am scos niște chile de corăbii din niște duminici singuratice am călătorit tăind toate apele lumii ne-am ținut unul de pânza celuilalt ca-n filmele de succes zgâriam cerul cu unghiile și ploua până ne înecam cu apă și buze

dar o chilă nu e ceva însemnat

și atunci am început să facem oameni de fier să coborâm în atelierul nostru noaptea fără să știm unul de celălalt să scurgem durerea incandescentă în formele sterpe și apoi oamenii noștri de altădată poate chiar din viitor deveneau gloanțe baionete tunuri ne ocheam zâmbetele șoaptele ni le împușcam săreau în aer foarte spectaculos lăsându-ne cu un zâmbet respectiv o șoaptă mai goi apoi raportam în fiecare dimineață la ora 7 și jumătate fix marelui comandant suprem marii noastre singurătăți că ne apropiem încet dar sigur de mutarea liniei de front cu câteva zile mai în noi

și priveam singurătatea în ochi și nu înțelegeam de ce ne era dor să zgâriem cerul cu unghiile și să ne plouă cu buze și respirații înecate

acum câteva ceasuri m-a sunat un colecționar din Canada

foto ©Rareș Petrișor